Se trage dintr-o familie de muzicieni, care promovează de zeci de ani muzica populară românească. Alin Pascal, fiul celebrei cântărețe de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița, ne vorbește acum din poziția de turist în țara sa.

 

Care este destinația preferată din România?

Destinația mea preferată din România este Bucovina, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului – zona aceea.

 

Când ai fost ultima oară în vacanță aici?

Ultima dată am fost de Paște cu toată familia, am închiriat o pensiune undeva lângă Mănăstirea Agapia. O zonă cu niște oameni extrem de calzi și primitori. Nu mai știau ce să ne facă ca să ne simțim bine. Totul era bio, făcut la ferma lor. Nu cred că aveam unde să petrecem un Paște mai frumos.

 

Din punct de vedere culinar, care ți se pare cea mai ofertantă zonă a țării?

Din punct de vedere culinar, personal, îmi place în Moldova. Având în vedere că am copilărit în Negrești, județul Vaslui, un oraș măricel cu oameni gospodari, bunica mea este cea mai bună bucătăreasă. Nu știu cum facea, dar și o banală tocăniță de cartofi parcă era cea mai fină mâncare din lume. Îmi plac ciorbele acrițe cu borș din acela de ți se ridică basca-n cap. Pârjoale mari cât palma, nu mai zis nimic că-mi plouă în gură.

 

Ce tradiții se respectă în familia Pascal-Cojocărița?

În familia noastră, o familie care este împărțită în toată țara, orice s-ar întâmpla, de Paște și de Crăciun suntem împreună. Refuzăm orice cântare sau eveniment pentru a ne întâlni. Este un lucru pe care îl facem de foarte mulți ani și este foarte frumos, mai ales că acum sunt și bunici și copii și nepoți, în familia noastră. E ca la balamuc. Mama mea este foarte emoționată când are casa plină.

 

Dacă ar fi să faci un TOP 5 destinații din România, în opinia ta, cum ar arăta el?

  1. Cluj-pentru că aici am studiat și mă leagă foarte multe amintiri.
  2. Alba Iulia- am fost de curând la un eveniment și mi se pare că cetatea arată senzațional.
  3. Vatra Dornei, pentru peisajele minunate.
  4. Delta Dunării.
  5. Iași- este cel mai frumos oraș din România, după părerea mea. Totul are o energie bună aici.