Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox și una dintre cele mai iubite de români.
Prăznuită în fiecare an pe 15 august, această sărbătoare aduce cu sine obiceiuri și tradiții păstrate din generație în generație și care diferă și în funcție de zona țării în care se sărbătorește.
Așadar, de Sfânta Maria, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, de cum se crapă de ziuă, struguri şi de prune din recolta cea mai nouă, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor.
Tot pe 15 august, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le cu drag și credință la icoane. Există credința că astfel familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să aducă pe lume copii sănătoşi.
Tradiţia mai spune că de Sfânta Maria se dau cu tămâie mormintele celor dispăruți dintre noi.
Bătrânii satelor transilvănene cred că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.
Din 15 august se dă liber la nunți. Cuplurile care vor să se căsătorească în a doua parte a anului trebuie să aștepte să treacă postul Sfântă Mariei. Abia după 15 august, pot ajunge în fața altarului să își jure credință veșnică.
Tradiția mai spune că tot în această perioadă, gospodarii pot să se preocupe de semănăturile de toamnă.
Tot pe 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.
Ciobanii, în ziua de Sfântă Mărie, îşi coboară turmele de oi de pe munte.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi.
Și tot de Sfânta Maria Mare este interzis scăldatul în ape curgătoare.
Sursa foto: Ziaruldeconstanta.ro