Botezul este unul dintre cele mai importante evenimente din viața noastră, dar și unul plin de obiceiuri și tradiții. Iată ce rol au nașii și cum se pregătesc părinții pentru încreștinarea copilului lor, în zona Moldovei!
În zona Moldovei, dar nu numai, pentru slujba de botez, părinții primesc o listă cu cele trebuincioase, de la vin, untdelemn, săpun până la prosop și hăinuțele bebelușului. În zona Moldovei, unii păstrează o veche tradiţie care presupune ca hăinuţa de botez a copilului să fie una de familie, adică purtată de mama, bunica, străbunica. Atât fetiţele, cât şi băieţii trebuie să poarte un fel de rochiţă albă, aceasta simbolizând inocenţa. Mama şi tata trebuie să mai aibă la ei o cutie unde vor păstra busuiocul şi firele de păr tăiate ale bebeluşului.
Naşa are un rol foarte important. Ea este cea care trebuie să plătească slujba de botez, să cumpere lumânarea de botez pentru copil și să pregătească trusoul bebelușului. În unele localităţi din Moldova, slujba de botez este plătită de toţi nașii. Naşa mai are grijă să aibă un prosop şi săpun pentru ca preotul să se spele pe mâini. Tot în zona Moldovei, naşii cumpără o cruciuliţă pentru finuța sau finuțul lor. În unele regiuni ale ţării, pentru fetiţă se cumpără cercei, iar pentru băieţel – un lănţişor, de preferat din aur.
Fiecare dintre naşi, pentru că în zona Moldovei se pun mai multe rânduri de nași, are la biserică crijma. În această bucată de pânză se pune busuioc, flori şi se înfăşoară lumânarea fiecăruia. Naşa trebuie să spună pe de rost rugăciunea „Crezul”, iar toţi naşii aprind lumânările. Preotul afundă copilul în cristeliniţă de 3 ori, după care are loc mirungerea sau Pecetea Darului Duhului Sfânt – doar o dată în viaţă fiecare dintre noi primeşte această taină. După care, împreună cu micuţul, merge lângă altar. Preotul ia copilul din mâinile mamei şi dacă e băieţel îl duce în altar închinându-l lui Dumnezeu, iar dacă e fetiţă doar atinge uşile altarului. Cât timp preotul închină copilul, mama sărută icoana din dreapta, pe urmă pe cea din stânga. Preotul înmânează naşei copilul botezat, închinat, iar aceasta îl transmite mamei spunând de 3 ori – „Păgân mi l-ai dat, creştin ţi l-am adus!”. Aşa se încheie un botezul.
Odată ajunși acasă, naşa stinge lumânarea de botez de tocul uşii, nu înainte de a face semnul crucii cu focul acesteia. În unele regiuni, această lumânare se păstrează în casă, în altele – se duce la biserică ca preotul să o aprindă la slujba de Paşti. Numai după ce naşa a făcut semnul crucii la uşă, bărbaţii au voie să intre în casă, apoi poate să înceapă petrecerea. (Sursa: Adevarul.ro)
Sursa foto: Bebebliss