Cu secole în urmă, medicina nu era atât de evoluată ca astăzi, iar oamenii tratau bolile cu cele mai ciudate leacuri. Unul dintre cele mai vechi manuscrise în care sunt prezentate leacurile oferite bolnavilor datează din anul 1740 şi a fost redat în volumul „Medicina şi farmacia în trecutul românesc”. Pe atunci, românii erau instruiţi să trateze bolile cu ce aveau la îndemână.
Pentru tuse, se recomanda gutuie unsă cu unt de vacă, bagată apoi într-o oală să fiarbă foarte bine. Când era gata, gutuia se mânca şi se bea zeama în care a fiert.
Un alt leac pentru tuse: usturoi copt cu miere, să fie mâncat pe nemâncate.
Pentru durerile de dinți: trandafir uscat şi ars, făcut fărină, presărat pe dinţi. Sau: popitnic (buruiană) se fierbe cu vin şi se ţine în gură.
Pentru durerea de cap: muşte pisate şi amestecate cu miere, bolnavul se unge la cap, în creştet.
De muşcătură de şarpe: de-l va muşca la picioare sau la mână să-i îngroape picioarele în pământ să stea într-o zi şi să bea lapte acru.
Când curge puroi din ureche: să se ude cu vin şi să se pice în ureche.
Dacă era cineva mușcat de câine turbat: raci de râu să-i piseze arşi şi să se bea cu vin.
Femeia care nu poate naşte coconi: apă de bujor să bea și va naşte.
De durere de inimă: apă de trandafiri şi apă de pelin să le amestece şi să bea.
Dacă curge sânge din nas: baligă de cal caldă şi să pui ca o cărămidă pisată şi cu câlţi de in, la tâmplele capului şi în creştet.
De durere de picioare: frunză de dafin şi balegă de oaie, se amestecă și se ţine la picioare şi la trup.
Pentru căderea părului: albină de roiul întâi şi unt de capră neagră, să pisezi albina şi să amesteci cu untul, apoi să se ungă capul.
Sursa: www.historia.ro
