Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava.
Moldova este ţinutul voievozilor viteji şi curajoşi care au ştiut cum să apere libertatea ţării. Printre ei, se numără și voievodul Petru I Muşat (1375 – 1391). Este cel care transferă capitala Modovei de la Siret la Suceava şi construieşte Cetatea de Scaun. Prima menţionare oficială a Cetăţii datează din 10 februarie 1388.
Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfîrşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pămînt sau avînd şanţuri adînci.
Intrarea se afla pe partea dinspre răsărit, spre platou, printr-un pod suspendat cu punte mobilă. Cînd aceasta era ridicată, făcea ca locul să devină “întărit de minune şi de necucerit”, după cum a consemnat francezul Blaise de Vigenere care a vizitat Moldova la sfîrşitul secolului al XVI-lea.
Petru Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Fortul muşatin era o construcţie rectangulară: laturile de sud şi de nord aveau lungimea de 36 m, iar cele de est şi de vest, 40 m. Existau şapte turnuri de apărare, întărite cu contraforturi.
Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflîndu-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărîmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bîrne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.
Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adîncime variabilă, în jur de 10 metri.
În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare.
Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate.
Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) considerînd că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor dușmanilor, a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel. În timpul lui Ştefan cel Mare au fost trei atacuri asupra Cetăţii de Scaun: în 1476 au venit turcii în frunte cu Mahomed II, în 1485 turcii au fost conduşi de Baiazid II, iar în 1497 polonii l-au avut în frunte pe regele Ioan Albert, dar Cetatea nu a fost cucerită.
În schimb, în urma unui complot din anul 1538, în timpul domniei lui Petru Rareş (1527 – 1538; 1541 – 1546), boierii trădători au deschis poarta Cetății în fața sultanului Suleiman Magnificul, moment în care a fost descoperit şi tezaurul ţării. Expoziţia permanentă din cetate vă oferă o imagine a camerei unde a fost ascuns tezaurul.
La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) mută capitala Moldovei de la Suceava la Iași, localitate lipsită de fortificații. El este obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Cu excepția Hotinului, el incendiază toate cetățile. „Făcând pre cuvântul împăratului, au umplut cetățile cu lemne și le-au aprins de au ars și s-au risipit”, povestește cronicarul Grigore Ureche.
După această dată, cetatea a fost renovată şi a mai fost folosită de domni. De exemplu, Eustratie Dabija (1661-1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, care funcționează între anii 1662 și 1668, unde se emit ultimele monede moldovenești, bani mărunți de aramă, denumiți „șalăi”.
În anul 1675, din ordinul turcilor, cetatea este distrusă. Nemaifiind reparată, cetatea devine carieră de piatră. Finalul tragic al Cetăţii durează până în 1895, când au loc primele săpături arheologice ce au vizat redescoperirea și punerea în valoare a Cetăţii.
De curând, la Cetatea de Scaun s-au întreprins lucrări de reabilitare și consolidare în urma unui proiect cu finanțare europeană care s-a derulat între anii 2010 – 2015. A fost refăcută partea nordică, poarta de intrare, încăperile de la parterul fortului mușatin și o parte dintre bastioanele zidului de apărare. Din lipsă de informații nu s-a realizat în totalitate planimetria și volumetria monumentului.
În Cetatea de Scaun au fost amenajate expoziții muzeotehnice permanente în care regăsim, pe lângă materialul informativ scris și audio – video și momente interactive pentru vizitatori. Majoritatea încăperilor cu exponate și tehnică muzeistică au o altă destinație, răspunzând astfel cerințelor vizitatorilor; sala voievozilor, sala tezaur, monetăria, camera armelor, lapidarium, ș.a. în care sunt amplasate replici de arme, monede, tezaur, scuturi, tronuri. Vizitatorii pot asculta, încă de la intrarea în Cetate o poveste care se derulează în trei încăperi, pot afla genealogia mușatinilor sau istoria Cetății de Scaun cu ajutorul videoproiecțiilor. Odată cu lăsarea întunericului la Cetate, pe zidurile exterioare și interioare, asistăm la 16 videoproiecții care redau în îmagini alb – negru și sunete scene de luptă sau din viaţa cotidiană din cetate.
Foto 1: www.savizitam.ro
Foto 2: www.pinterest.com
