Situate în sudul Munţilor Aninei, pe cursul mijlociu al râului Nera, cheile Nerei sunt de o frumuseţe răpitoare. Râul Nera traversează o regiune, dând naştere unor de chei sălbatice cu pereţi abrupţi, cu o lungime de 18 km. Tunele, grote şi peşteri se întâlnesc frecvent în zonă. Deasupra cheilor, peisajul este dominat de platouri carstice cu o altitudine de până la 1.000 m.
Accesul rutier în zonă este posibil dinspre drumul european E70 (DN6), de unde, în dreptul localităţii Iablaniţa (aproximativ 15 km nord de Băile Herculane pe E70) se coteşte spre vest, pe DN57B (Iablaniţa – Anina – Oraviţa, ocoleşte pe la nord zona Cheilor Nerei). Din Bozovici (la 48 km de Iablaniţa pe DN57B) drumul se continuă pe DJ571B încă aproximativ 20 km, până la Şopotul Nou, pentru a intra în chei dinspre sud. De asemenea, accesul este posibil dinspre DN57, pe drumul judeţean DJ571, din Moldova Nouă sau din apropiere de Oraviţa (intersecţie între localităţile Răcăşdia şi Nicolinţ). Se urmează DJ571 până la Sasca Montană sau Sasca Română, de unde se poate intra în Cheile Nerei.
Pe lângă variatele forme de relief carstic şi aspectul sălbatic al peisajului, atracţiile turistice ale zonei sunt Lacul Dracului (în partea de est, pe malul stâng al Nerei, lac format prin prăbuşirea parţială a unui tavan de peşteră), Cascadele Beuşniţei, Lacul Ochiul Beiului, Cheile Şuşarei, Valea Ciclovei, mănăstirea Călugăra etc. Pentru protejarea peisajului, florei şi faunei, în regiune a fost instituit Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, rezervaţii naturale şi arii protejate.
Fiind o regiune slab populată, turismul în zonă presupune provizii şi echipamente adecvate.
foto: Trecator prin lume