Faima localităţii Săpânţa se trage de la renumitul sau Cimitir Vesel care a devenit o importantă atracţie turistică. Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore şi de la poeziile satirice şi epitafele care sunt inscriptate pe cruci.
Legenda spune că atitudinea veselă în faţă morţii este un obicei al Dacilor, care credeau în viaţa veşnică, iar moartea, pentru ei, era doar trecerea spre o altă lume. Ei nu vedeau moartea ca pe un sfârşit tragic ci ca pe o şansă de a întâlni zeul suprem Zamolxe.
Cimitirul datează de la mijlocul anilor 1930 şi este creaţia artistului popular Stan Ion Pătraş, sculptor, pictor şi poet în acelaşi timp. Creativitatea lui Pătraş a scos la iveală această monumentală şi renumită operă de artă. Mai bine de 50 de ani artistul a creat sute de cruci din lemn inscriptate în stilul său caracteristic. După moartea lui în 1977, opera lui a fost continuată de ucenicul său, Dumitru Pop Ţincu.
În 1934 Pătraş a început să scrie epitafuri pe cruci. De obicei acestea cuprindeau un scurt poem scris la persoana întâi, înţesat cu arhaisme, fraze caracteristice regiunii respective, nelipsind însă…erorile de scriere. Se remarcă de asemenea caracterul filozofic al creaţiei sale, unde se observă o antiteză între relativitatea morţii şi caracterul dinamic al vieţii, argumentul principal sugerat fiind evadarea din neant prin artă. Întreaga viaţă a satului este în strânsă legătură cu acest cimitir. Întreaga populaţie a Sapânţei, de la păstori, fermieri şi pădurari la doctori şi muzicieni a păstrat vii de-a lungul timpului tradiţiile şi obiceiurile sacre ale comunităţii având o contribuţie majoră la dezvoltarea culturii şi a conştiinţei naţionale, a memoriei colective, creându-se astfel o atmosferă veselă şi nu în ultimul rând o nouă concepţie asupra existenţei pe fondul melodios al imnului vieţii.
Povestea cimitirului a început în momentul în care o femeie sărmana l-a rugat pe Stan Pătraş să facă o cruce pentru soţul ei, care se stinsese. Meşterul a luat o scândură lungă şi groasă, a cioplit-o în formă de troiţă şi pentru a mai alina amărăciunea văduvei, a cioplit pe lemn chipul decedatului şi a adăugat şi o mică poveste despre el. Textul era scris la persoană întâi, ca şi cum dispărutul şi-ar fi povestit viaţă.
Materialul folosit pentru cruci este lemn de stejar care este inscriptat manual după ce a fost tăiat şi uscat. În partea de sus a fiecărei cruci există un basorelief cu o scenă din viaţa celui decedat. Scenele sunt simple şi am putea spune chiar naive în stil, dar aduc din trecut viaţa locuitorilor satului, prezentînd un aspect relevant din viaţa fiecăruia. Ele prezintă femei torcând lână, ţesând covoare sau făcând pâine, bărbaţi care taie lemne sau ară pământul, păstori cu turmele, lucrători în lemn, lăutari şi multe alte ocupaţii.
După ce crucea este sculptată ea este pictată de obicei cu un fundal albastru aşa numitul “Albastru de Săpânţa“. Scenele sunt pictate folosind culori vibrante: galben, roşu, alb şi verde.
Cronica scrisă, uneori foarte hazlie, a făcut ca cimitirul, loc trist, să devină „vesel”, fiind unicat în lume: „Cimitirul Vesel” de la Săpânţa.
Foto: Destepti.ro Cimitirul Vesel de la Săpânţa
Foto: HoinariRomani Cimitirul Vesel de la Săpânţa 1
