Personalitatea cea mai carismatică a meșterilor din Maramureș este, fără doar și poate, Gavrilă Hotico-Herenta din Ieud. Meșterul reprezintă a treia generație de constructori de biserici din familie, a patra fiind toți cei patru feciori ai săi, care-i calcă pe urme. N-a absolvit nicio școală de arhitectură (a terminat cu greu liceul, la 45 de ani), dar are arhitectura în sânge. Poate ridica singur, din temelie, o biserică tradițională de lemn. Are o memorie uluitoare, amintindu-și cu precizie câți metri cubi de lemn au intrat în fiecare lucrare, când și cu cine a lucrat la fiecare biserică. Iar până acum a ridicat, restaurat sau strămutat peste o sută. Și nu folosește decât sculele tradiționale ale lemnarului: barda, cuțitul, dalta.
De numele lui Gavrilă Hotico se leagă începutul a ceea ce am putea numi „exportul de biserici”. Atât în afara Maramureșului, cât și în afara țării. Prima „migrație” peste hotare a unei asemenea construcții s-a petrecut în 1999, la Washington, cu ocazia participării României la Festivalul Artei și Tradițiilor Populare Smithsonian Folklife. Sub ochii uluiți ai americanilor, meșterul și echipa sa au ridicat, în numai nouă zile, o biserică maramureșeană din lemn, în National Park din Washington, unde era încadrată de trei mari simboluri ale istoriei americane: Capitoliul, Monumentul George Washington și Castelul Smithsonian. „This is fabulous!” – a exclamat atunci Bob Smith, senatorul de New Hampshire. Al doilea „export” al lui Gavrilă Hotico a fost la Caracas, în Venezuela, unde a ridicat o biserică din lemn la puțină vreme după cea din Washington D.C. De atunci, meșterului din Ieud i se mai spune și „Americanul”.
Găvrilă Hotico a lu Herenta din Ieud e mulțumit: lasă ceva în urmă; dă o meserie mai departe celor din neamul lui și altor 100 de ucenici ce i-au trecut prin mână; a făcut ceva și se vede.
foto: Gazeta de Maramures
