Arhitecta și autoarea blogului Semne Cusute a lansat un Kit de prim ajutor pentru cei care vor să-și coasă o ie.
În 2011, Ioana Corduneanu expunea la Festivalul de Design de la Berlin o colecție de scaune și perne românești, care aduceau în actualitate motivele și tehnicile noastre tradiționale autentice. De atunci, ea arhivează treptat motive autentice de peste 100-150 de ani.
“Am simţit nevoia unei arhive în care să fie păstrate în ordine, pentru totdeauna, cele mai vechi şi cele mai frumoase modele care au fost cusute pe cămăşile noastre. Am realizat că lumea nu le va respecta atâta timp cât le va vedea doar ca pe nişte simple ornamente. Am încercat să traduc motivele tradiţionale, al căror înteles s-a pierdut, în limbajul zilelor noastre. În fond, ideile pe care le transmit sunt eterne şi nu se vor demoda niciodată. Aşa am ajuns să numesc arhiva “Semne Cusute”, spune Ioana.
Tot ea a lansat un Kit pentru cei care vor să-și coasă singuri o ie.
“KIT-ul este doar unul din instrumentele de care cred că e nevoie pentru a ține IA în viață. Acesta vine în ajutorul celor cu entuziasm, dar fără experiență, fie ele românce sau nu; dar se adresează și celor ce întâmpină dificultăți în găsirea și alegerea materialelor potrivite. Materialele nu puteau fi decât românești: pânză de bumbac, de foarte bună calitate, cu o desime ideală pentru începătoare. Ață românească, ce amintește de ibrisinul de odinioară și fluturi (paiete), dacă modelul cere. Cu KIT-ul ăsta poți să faci o ie și pe o insulă pustie.“, spune femeia care reinvestește în obiecte românescul și tradiționalul.