Dobrogea este un teritoriu istoric şi geografic care face parte din teritoriul României şi cel al Bulgariei, între Dunăre şi Marea Neagră. În trecut, era cunoscută sub numele de Dacia Pontică, sau Scitia Minor. Pe teritoriul României de astăzi, Dobrogea cuprinde două judeţe, Tulcea şi Constanţa, iar în Bulgaria, Dobrici şi Silistra.

Istoria Dobgrogei se întinde pe o periodă documentată de peste 2.500 de ani.

Acum mai bine de 2800 de ani, corăbiile greceşti purtând familii întregi de negustori, meşteşugari, ostaşi şi marinari, intră în marea denumită de Sciti Axaina (albastru întunecat) şi o denumesc Pontos Euxeinos.

Mulţi colonişti veniţi din Marea Egee şi de pe coasta de sud a Pontului Euxin (Marea Neagră) se întemeiază aici datorită posibilităţilor comerciale. Au întemeiat mai multe cetăţi – porturi, precum: Odessos (Varna), Apollonia, Callatis, Tomis, Histria, Argamum, iar pe cursul Dunării Aegyssos (Tulcea) şi Axiopolis (Cernavodă).

Pe teritoriul Dobrogei s-au descoperit urme ale civilizaţiei trace. Aşa cum Herodot menţionează în Istoriile sale, în 514, anul expediţiei lui Darius, Dobrogea era locuită în mare parte de triburi geto-dace.

Dobrogea a avut un loc aparte în istoria şi progresul dacilor, influenţând semnificativ comerţul dintre mare şi Dacia.

În jurul anului 330 î.en. Alexandru cel Mare a ocupat Dobrogea, imperiul sau ajungând până la Dunăre. Mai târziu, după destrămarea imperiului lui Alexandru, Dobrogea a fost inclusă în regatul macedonian, iar geto-dacii îşi reiau autonomia locală.

În anul 55 Dobrogea şi cetăţile greceşti de pe malul mării au fost înglobate în statul dac al lui Burebista, până în anul 44.

În secolele IV – III î.e.n. sunt menţionaţi câţiva conducători daci printre care: Zalmodegikos, Zoltes, iar în secolul I î.e.n, sunt menţionaţi conducătorii: Roles, în sudul Dobrogei, Dapyx în centru, iar Zyraxes în nordul Dobrogei, ce ulterior au fost înfrânţi de romani. În urma înfrângerii, Roma îşi extinde stăpânirea şi asupra Dobrogei (28 î.e.n.).

În timpul războaielor dacice pe teritoriul Dobrogei s-au desfăşurat numeroase lupte între daci aliaţi cu samatii, contra romanilor. Barbarii nu au ocolit şi Dobrogea. În secolul al III-lea au apărut goţii, gepizii şi hunii.

După împărţirea definitivă a imperiului român din 395, Dobrogea a intrat în componenţa Imperiului Roman de Răsărit şi a fost creştinat treptat.

După anul 534, în urma invaziilor pustiitoare ale hunilor au fost distruse multe aşezări, precum Tropaeum, Ulmentum, Callatis şi Histria unde au fost găsite urme de incendieri serioase.

În jurul anului 600 bulgarii au invadat teritoriile la sud de Dunăre, iar după anul 680 au pătruns şi la nord de Dunăre. Dobrogea a fost sub dominaţie bulgară până în anul 971, în acest timp diverse populaţii slave aşezându-se printre tracii latinizaţi sau elenizaţi din regiune. Mai târziu, Dobrogea a retrecut în stăpânirea bizantină, iar Bulgaria a fost în cele din urmă cucerită integral de bizantini, în anul 1014.

Multe bătălii s-au purtat, iar Dobrogea a trecut pe rând, de partea Imperiului Otoman, Ţării Româneşti, şi invers.

Nicolae Iorga socoteşte că acest teritoriu a intrat definitiv sub stăpânirea turcă în anul 1416.

În 1462 Vlad Ţepeş reuşeşte să recucerească cel puţin o parte a Dobrogei.

Unirea Principatelor Române din anul 1859 a pus bazele României moderne.

Mai apoi, prin tratatul de la San Stefano, graniţa româno-bulgară în Dobrogea pornea de la un punct de pe malul Dunării situat la nord de Rasova, şi ajungea la mare într-un punct la sud de localitatea Agigea.

Altfel au stat însă lucrurile în privinţa Dobrogei de Sud (Cadrilaterul), unde populaţia de creştini era bulgărească în proporţie de 80 %, şi pe care România nu o revendicase niciodată, cu excepţia Silistrei.

În primăvara – vara anului 1915, asupra României neutre s-au făcut noi presiuni din direcţia ambelor tabere. Drept consecinţă, România a acceptat să intre în război alături de Antanta, alianţa militară care a promis împlinirea dezideratelor naţionale româneşti, declarând război Austro-Ungariei.

În vara anului 1916 România se afla în război cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Imperiul Otoman. Bulgaria intrase în război de partea Puterilor Centrale, cu interesul manifestat al reanexării Cadrilaterului, ce revenise României prin tratat în urma războaielor balcanice din anii 1912 – 1913.

La 1 septembrie 1916 a avut loc bătălia de la Turtucaia, ce avea să marcheze prima mare înfrângere militară a României în acest război.

Statul român a pierdut astfel întregul teritoriu al Dobrogei, iar ostaşii români măcelăriţi de armata bulgară îndoctrinată cu ura faţă de ocupantul roman, au plătit sângeros pentru politica de extindere teritorială din anul 1913.

Situaţia României s-a agravat odată cu ieşirea Rusiei Sovietice din război, lăsând-o în mijlocul Puterilor Centrale.

Rămasă singură, România a fost obligată să încheie Armistiţiul de la Focşani din 1917 şi apoi să ia în discuţie Pacea de la Buftea prin care recunoştea ocupaţia militară a Puterilor Centrale asupra teritoriului dobrogean, iar accesul României la Marea Neagră fiind permis numai de-a lungul unui îngust drum militarizat Cernavodă – Constanţa. Tratatul nu a fost ratificat de către regele Ferdinand, astfel încât acesta a rămas nul de drept.

Toamna lui 1918 a înclinat definitiv balanţa armelor de partea Antantei pe Frontul de Vest, momentul de derută al Puterilor Centrale fiind sesizat de conducerea politico-militară a României, care a decis reintrarea în „Marele Război”.

Astfel, în 1918 Bulgaria a fost înfrântă decisiv de Antanta iar Dobrogea a redevenit parte a României.

foto: CYD.RO