Crișana reprezintă o regiune istorică situată pe teritoriile României si Ungariei, având ca limite naturale râul Tisa la vest, râul Mures la sud, Munții Apuseni în est si râul Someş în nord. A fost împărțită în 1920 între România si Ungaria.
Regiunea Crişana esta situată între râurile Mureș, Someş, Tisa şi culmile Munților Apuseni. A făcut parte parțial din Partium. Partea de vest (Körösalföld) aparține Ungariei. Principalele unităţi de relief din România sunt Câmpia Aradului, Câmpia de Vest, Dealurile de Vest, Munții Plopișului, Munții Pădurea Craiului, Munții Bihor, Munții Zarandului și Munții Codru-Moma. Altitudine maximă: vf. Bihorul (Cucurbata Mare) 1849 m, vf. Budeasa 1790 m, vf. Cârligați 1693 m. Principalele cursuri de apă: Crișul Negru, Crișul Repede, Barcău. Principalele lacuri: Pețea (carstic și de baraj antropic), Cefa, Mădăraş.
Menumorut a fost menționat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind duce al țării dintre Tisa, Mureș, și Munții Apuseni, locuit de „cozari” (probabil o ramură a hazarilor), având ca reședință cetatea Biharea, pe timpul venirii ungurilor (896). În lupta cu ungurii, Menumorut pierde partea de vest a ducatului său până la Criș, păstrând numai partea dintre Criș și Mureș, cu cetatea Biharea. Menumorut pare să fi fost nepotul lui Morout/Morut, probabil și el voievod in Crişana. Însă existența lui Morut este disputată, și unul și altul fiind probabil același. Cronicarul maghiar Anonymus afirma că Menumorut li se adresează solilor căpetăniei maghiare regale Arpad, zicându-le să-i transmită acestuia că el, Menumorut, ascultă de superiorii lui bizantino-bulgari care erau de religie creștin ortodoxă.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, deputații decid în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitatea naționalităților și a religiilor. La Alba Iulia, așa cum fusese înainte și la Cernăuți, la 28 noiembrie, a fost, de fapt, un plebiscit al tuturor românilor din Austro-Ungaria. Tot la Alba Iulia, cu prilejul Adunării, se constituie Marele Consiliu Național Român, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptați. A doua zi, acest Consiliu numește un guvern provizoriu, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul trimite o delegație la București, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (viitorul patriarh al României), care, la 1/14 decembrie, înmânează regelui Ferdinand I declarația de la Alba Iulia. La 11/24 decembrie, regele Ferdinand promulgă decretul de sancționare a unirii (totodată și a Bucovinei și Basarabiei). Protestele guvernului Károlyi la Budapesta sunt inutile.
Foto: hihostels-romania.ro
