Iubitorii de vinuri adevărate trebuie să-și treacă pe lista de călătorii una dintre cele mai frumoase destinații de gen. „La Salină” reînvie istoria zonei viticole și poveștile locurilor care o înconjoară. Iată cum a început totul!

Simion Mureșan și Claudiu Sugar s-au gândit, în urmă cu aproape 7 ani, să dezvolte un proiect de suflet. Iubitori de vinuri nobile, cei doi au refăcut arealul viticol de pe dealurile Durgău, județul Cluj.

Zona viticolă Dealurile Durgăului și terasele domeniului au fost transformate într-o vie roditoare, folosind tehnologie de ultimă generație.

Plantația și crama sunt amplasate în imediata apropiere a Salinei Turda, într-o zonă cu tradiție seculară în viticultură, încă din vremea Imperiului Roman, care își avea aici unul dintre cele mai dezvoltate centre ale administrației din Dacia.

Aici, turiștii sunt invitați să descopere restaurantul, unde pot servi vinuri de calitate, dar și pensiunea, care include13 camere dotate cu mobilier modern, cu 40 de locuri de cazare.

Peisajele sunt de vis, iar liniștea locului îl pot transforma în destinația perfectă pentru un weekend relaxant.
La Salină se află pe Strada Dealul Viilor 10, Turda, Județul Cluj.