Sămbăta dinaintea Duminicii Floriilor este cunoscută sub numele de “Sâmbăta lui Lazăr”, zi în care se face pomenirea minunii săvârşite de Hristos, prin învierea Dreptului Lazăr din Betania, ziua când florile, plantele de orice fel încep să-și dezvăluie virtuțile magice. În această zi, cunoscută, se practică încă în anumite comunități datina Lăzărelului, practică ce amintește de un străvechi zeu al vegetației care murea și renăștea la fiecare început de primăvară.
Deosebit este obiceiul lăzăritului la Izvoarele, în județul Tulcea, acolo unde viețuiește cea mai compactă și mai veche comunitate de greci din Dobrogea. Vorbim despre un obicei puţin cunoscut în țară, atestat numai în şesul Munteniei şi sporadic în Dobrogea, înrudit tematic cu „Caloianul”. Cu o săptămână înainte de sâmbăta Floriilor, fetele comunității repetă cântecele.
Menţionăm că ceata de fete este alcătuită din 10-15 fete, cu vârsta cuprinsă ăntre 14-15 ani, iar obiceiul este să se formeze mai multe astfel de cete. Dintre fetele unei cete, una care are mai mult spirit de iniţiativă este aleasă „prima fată” („buianciu”). În sâmbăta de Florii, fetele se adună la casa primei fete şi încep să cânte trei cântece (se cântă şi în româneşte şi în greceşte).
Altădată se cânta de „Lăzărel” câte cinci, şase cântece, astăzi numai trei. Dintre cele trei cântece, unul („M-am sculat de dimineaţă” – în româneşte) se cântă până în jurul orelor 9-10 a.m.. Apoi până seara se cântă altele două, în greceşte („Marluianis chiianakis” şi „Imalai”). În contextul celui din urmă se poate rosti, la cererea gazdei, numele flăcăului din casa respectivă.
Se merge din casă în casă (fiecare ceată de fete cu partea ei de sat) şi se colindă. Cântecele povestesc despre moartea eroului, iar plângerea lui rituală îi va asigura învierea prin formele vegetale ale câmpului. Fetele de la Lăzărel primesc ouă, făină şi bani. La sfârşit se adună „la prima fată” şi îşi împart în mod egal ceea ce au adunat sau vând produsele şi împart banii obţinuţi prin vânzare.
Trebuie amintit că şi în ziua de „Lăzărel”, toate fetele din ceată se îmbracă în costumul tradiţional, obiceiul fiind practicat şi acum. La acest obicei, nici o fată nu e primită dacă la costum nu are „brâul” (de fapt cordonul metalic din paftale, din argint sau aliaj de argint) şi „zale” (sunt podoabe tot din metal care erau prinse pe cap, peste basma ca semn al fetei logodite; fetele de la Lăzărel le preiau ca semn de „fată”, de destinaţie al costumului).
Moartea si renașterea anuală a eroului vegetațional păstrează amintirea ceremoniilor antice dedicate zeilor vegetației (Dionysos,Adonis,Afrodita,Attis,Osiris). Se spune că trupul lui lui Lazăr ar fi fost găsit și bocit de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete, zeu al dragostei și al bunei dispozișii pe plaiurile carpatice. De atunci ar fi rămas și obiceiul românesc al jelitului la mort.
foto: FotoFocus.ro
