Meșterul care dă viață lemnului și refuză să abandoneze tradiția: „Mai bine vinzi un kitsch decât un obiect de valoare, dar nu am avut interesul ăsta“
A ajuns până în America, lucrările sale sunt în colecții din toată lumea, i-au trecut prin atelier, în 30 de ani de predare la Școala Populară de Arte, sute de elevi, are diplome și recunoașteri de tot felul, lasă în urmă continuatori. Gheorghe Tănase vorbește puțin despre sine și de obicei doar cu prietenii, însă lucrările sale spun totul.
Este unul dintre puținii meșteri populari care dau formă lemnului așa cum o făceau strămoșii, refuzând să execute fanteziile cumpărătorilor. Gheorghe Tănase, meșterul lemnului din Corbu, județul Olt, își vede de treabă așa cum a învățat de la oamenii care au văzut în el potențialul și l-au îndrumat către arta populară. Între timp s-a perfecționat făcând, fără metodă științifică neapărat, dar cu un zel deosebit, muncă de cercetare în toată zona Olteniei și nu numai, aducând motivele populare de pe ii, oale sau cojoace, împletindu-le cu ce făceau strămoșii în mod obișnuit, obligați să-și confecționeze singuri unelte. În urmă cu aproape doi ani, despre Gheorghe Tănase consilierul din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Valeru Ciurea, publica o carte, lăsându-l pe meșter și pe specialiștii care pot judeca cu dreaptă măsură arta sa să vorbească.
„Gheorghe Tănase, meșterul lemnului“, cartea scrisă de Valeru Ciurea, are pe copertă fotografia realizată de același autor
„Am făcut și bani, am și vândut, dar am vândut artă autentică, nu mi-a plăcut să fac kitsch-uri“
Meșterul cu casa-n Olt și grădina-n Argeș a împletit influențele din cele două regiuni și și-a creat propriul drum. A urmat sfatul primit de la meșterul brașovean Nicolae Purcărea, de-o seamă cu tatăl său, care, la început de carieră, la un târg, îi spunea: „Georgică, știi ceva, tu lucrezi frumos, dar caută să nu copiezi pe nimeni, fă-ți tu stilul tău de lucru, propria tehnică! Cum ai copiat, ești pierdut!“.
I-a urmat spusele și a ajuns să fie apreciat și de cumpărători, dar mai ales de specialiștii muzeelor, care se bucură să constate că filonul tradițional n-a fost acoperit de „modă“. Am făcut și bani, am și vândut, dar am vândut artă autentică, nu mi-a plăcut să fac kitsch-uri“. (…) Mai repede vinzi kitsch-ul decât un obiect de valoare dar, mă repet, nu am avut interesul ăsta și așa am ținut-o. Eu practic meșteșugul acesta de peste 50 de ani și mi-am văzut de treaba mea, de stilul meu de lucru, cu motivele mele din zonă. Norocul meu a fost că sunt din județul Olt, dar influența este din Argeș. Eu casa o am în Corbu, dar grădina este în județul Argeș. Și am avut bază puternică, dintr-o zonă de influență, am avut de unde să culeg“, se confesa meșterul lui Valeru Ciurea.
Începuturile, în anii ’70, când specialiștii județului căutau meșterii prin sate
Gheorghe Tănase lasă mai departe arta sa, având grijă să le dezvăluie elevilor interesați tot ce a adunat în zeci de ani, însă n-a avut, la rândul său, un noroc la fel de mare, învățând pas cu pas tot ce știe astăzi. De la tatăl său, rotar și dulgher într-o comună vecină, Sârbii Măgura, în care s-a născut, a moștenit dragostea pentru prelucrarea lemnului, dar atât.
Deși n-a mai reparat carele vecinilor, ca tatăl său, a păstrat priceperea.
Drumul l-a găsit nu tocmai ușor. A urmat mai întâi o școală profesională la Pitești, s-a perfecționat încă un an la Craiova, la CFR, însă „ceva nu se lega“, după cum mărturisea artistul: „Nu-mi găseam starea. Gândul meu era tot așa, să-mi fac un atelier acasă… Dacă așa am crescut eu lângă tatăl meu și mi-a plăcut libertatea lui… El își câștiga existența în curte, fără să facă navetă, fără să aibă nicio obligație față de nimeni… Mi-a plăcut tare mult lucrul ăsta și m-am retras și de la CFR. Mi-am deschis o secție de tâmplărie, tapițerie, artizanat și am făcut ce se căuta“.
La începutul anilor ’70, specialiștii muzeului, în cercetările lor din teren (muzeograful Rada Ilie, mai exact), îl descoperă pe Gheorghe Tănase, constată că are mână bună de lucru și-i recomandă să încerce să se întoarcă la arta tradițională. Îndrumat îndeaproape și de Constantin Nițu din Poboru, Olt (devenit unul dintre puținii prieteni pe viață ai artistului, unul dintre cei mai mari colecționari de artă populară din România, meșter popular la rândul său, vestit în cusături), a ajuns în destul de scurt timp să iasă cu lucrările sale la târguri de profil și să se remarce. Fiecare apreciere îl motiva să cerceteze mai mult gospodăria țărănească și să aducă la suprafață ce era în pericol să se piardă. Între timp devine profesor la o clasă externă a Școlii Populare de Arte, predând în atelierul său, găzduit mai întâi în baia comunală din Corbu și mutat ulterior în noua gospodărie, unde este și astăzi.
Lingura de lemn, produsul cel mai bine vândut
Ajuns în Corbu, e greu să nu nimerești locuința meșterului, poarta, care l-a costat jumătate din cât a dat pe gospodărie, 20.000 lei în acei ani, fiind un punct solid de reper.
Jumătate din viață, îi spunea meșterul Gheorghe Tănase prietenului Valeru Ciurea, și-a petrecut-o în atelier. Din plăcere, cu siguranță, însă și pentru că aceasta i-a fost sursa de trai.
„Nu este o meserie de pricopseală, este una de supraviețuire. (…) M-a dezamăgit sărăcia din județul nostru, pentru că sunt obiecte la care lucrez o zi întreagă și eu nu iau, poate, nici douăzeci de lei. Deci eu, practic, nu sunt plătit nici cât un om cu ziua. Dar asta nu e din vina mea, e din vina sărăciei. Nu sunt bani. Cu meseria asta, cu meșteșugul ăsta este bine să trăiești într-o țară bogată“, spunea meșterul, mărturisind că poate munci zile întregi la un obiect și-l vinde cu nici jumătate din prețul său real.
Lăzi de zestre, pe vremuri „adevărate“, astăzi mai mult miniaturale, folosite drept casete de bijuterii, blidăre (suporturi pentru blide), juguri ornamentale (cărora le-a dat și funcționalitate, transformându-le în cuiere), căruțe ornamentale (construite cu nostalgie, având în vedere că tatăl meșterului era rotar, o meserie pe care a cunoscut-o în casă), dulapuri de bucătărie, fel de fel de alte obiecte atrag atenția în târguri.
Lăzile de zestre sunt astăzi miniaturale și se folosesc mai mult drept casete de bijuterii.
Dulapul de perete este și astăzi la mare preț.
Obiectele de uz casnic astăzi sunt obiecte de decor.
Lingurile din lemn, frumos ornamentate, sunt produsele cel mai bine vândute.
Provocat să facă o ierarhie a produselor vândute, după cât sunt de căutate fiecare, meșterul spune că lingurile de lemn dețin de departe supremația. I s-au vândut foarte bine în Italia, dar și în Austria, Belgia, Franța, Germania. În aceste țări Gheorghe Tănase a avut posibilitatea să stea cu săptămânile, să cerceteze muzeele locale, să afle ce fel de obiecte foloseau alții pe vremuri, iar lingurile de lemn, căucele (sau căuș, obiect folosit pentru apă) și sărărițele (folosite pentru păstrarea sării) le-a regăsit cam peste tot.
Obiectele de uz religios, pe cale de dispariție
Deși astăzi, într-un județ, culmea, cu foarte multe lăcașuri de cult, populația nu este tocmai aplecată către biserică, în vechime din gospodărie nu lipseau câteva obiecte-cheie, pe care astăzi meșterul le mai lucrează, dar nu prea mai are cui să le vândă.
Pristolnicele, un soi de ștampile care se aplicau pe pâinea de împărțit, există și astăzi. Gheorghe Tănase a cercetat mai multe zone etnografice, de unde a preluat modele. Astăzi însă, în mare parte, și-au pierdut utilitatea, fiind, eventual, cumpărate ca obiect de colecție, pentru că puține mai sunt gospodinele care-ți fac colacii pentru morți în casă.
Pecetarul era folosit doar de femei, pentru marcarea pâinilor rituale.
Icoanele de vatră, denumite astfel pentru că erau amplasate, pe peretele orientat spre răsărit, în odaia unde se făcea focul, sunt și ele tot mai rare. Suporturile pentru candelă, de masă și de perete, sunt obiecte de asemenea apreciate, ca și troițele în miniatură.
Icoanele de vatră erau nelipsite din casele oltenilor.
Cum de s-a ajuns ca astăzi să se vândă troițele miniaturale, care păstrează fiecare detaliu al celor în mărime naturală, e greu de spus, când în satele oltenești, din nord, în special, nu lipseau din intersecții, de la hotar, de la fântâni.
Unul dintre obiectele în mărime naturală realizate este troița amplasată în Slatina, în fața Casei Tineretului, în memoria eroilor Revoluției din 1989. De curând monumentul, deteriorat de vreme, a fost restaurat tot de autor, care „și-a permis“ să renunțe la cei doi suporți pentru steag amplasați în lateral și la plăcile de marmură lipite pe lemn (elemente adăugate în timp din dorința unora de a „înfrumuseța“ monumentul), considerând că întoarcerea la rolul și forma autentice ale troiței n-ar strica nimănui.
Meșterul Gheorghe Tănase (al doilea din stânga), la sfințirea troiței închinată eroilor Revoluției din 1989, alături de Paul Mațiu și prietenul de o viață Constantin Nițu.
Meșterul Oltului se poate mândri cu obiecte de mobilier bisericesc realizate pentru mai multe biserici, dar și cu o reproducere a unei părți a porții Mânăstirii Brâncoveni.
În zestrea secției de Etnografiei a Muzeului Olteniei din Craiova se află de asemenea diverse obiecte, printre care și o ușă bisericească „unde o să vedem niște simboluri de excepție. Soarele și luna, astrul, simbolurile, nu știu cum au fost preluate și transmise acestea, dar ele se regăsesc aproape peste tot. De asemenea, meșterul nu exclude simbolurile zoomorfe și avimorfe. Foarte mulți meșteri folosesc aceste simboluri, unele chiar dacă nu au tradiție din zona respectivă, ele sunt preluate din târguri sau între meșteri, e un fel de conveniență. La Gheorghe Tănase întotdeauna motivele sunt mai simple și mai expresive. Este foarte greu să fii simplu“, spunea despre stilul meșterului oltean șeful secției etnografie a muzeului din Bănie, Cornel Ion Bălosu.
Modelarea lemnului rămâne pe mâini bune
Sculptura în lemn, cioplitul sau cum îi place fiecăruia să numească ceea ce face Gheorghe Tănase cu un talent recunoscut nu va pieri. Din sutele de elevi nu mulți au rămas cu „boala“, vreo cinci-șase cu adevărat interesați, unii dintre ei chiar plecați peste hotare, unde dau formă lemnului brut.
Uneltele îi aduc meșterului popular zi de zi satisfacția de a învinge lemnul, transformându-l în obiecte unicat. Acasă, în atelierul meșterului nostru, dar și în familia sa, a rămas Alexandru Stan, care i-a devenit ginere și care duce mai departe munca de profesor la Școala Populară de Artă și munca de o viață în slujba lemnului de toate esențele, cu toate poveștile adunate în zeci de ani.
sursa:adevarul.ro
