Nicoleta Elena Mitroi și soțul său Ion Mitroi sunt o familie de artiști ceramiști care vor să readucă vestitele olării neolitice de cucuteni.

Cei doi meșteri populari modelează lutul de mai bine de trei decenii, realizând un repertoriu de vase în stilul ceramicii cucuteniene.

Ion Mitroi a abordat de-a lungul existenței sale artistice o varietate de materiale, de la metal, piatră, lemn, sticlă, la ceramică şi arta Cucuteni.

„Ceramica este un material special, care cere o îndepărtare de tumultul citadin, de supertehnologizare. Ceramica te obligă să te apropii de puritatea naturii”., spune artistul.

La Măldăeni, Ion Mitroi și Nicoleta Mitroi folosesc aceleaşi tehnici vechi de peste șase milenii  și realizează adevărate opere de artă. Vasele sunt decorative, fiind foarte apreciate de către cumpărători.

„Ceramica de Cucuteni reprezenta pentru mine un ideal de frumuseţe. Am început să lucrez pentru mine. Am făcut un vas, două, trei, ajunsesem deja la o perfecţiune a vaselor pe care reuşisem să le fac şi atunci soţul meu, care avea organizată o expoziţie de sculptură în lemn, mi-a propus să vin cu nişte vase de ale mele. Am rămas surprinsă de marele impact pe care l-au avut asupra oamenilor. Abia atunci am realizat că începusem să fac nişte lucruri pe care şi ceilalţi le găseau la fel de minunate ca şi mine”, spune Nicoleta Mitroi.

Cu vasele din ceramică „de Cucuteni” cei doi artişti au mers şi în străinătate, la Târgul de turism de la Stuttgart şi la Berlin, bucurându-se de succes pe oriunde merg.