Țara Oașului este una dintre puținele zone etno-folclorice din România care își păstrează nealterate trăsăturile identitare. Pentru turișii aflați în căutare de liniște și relaxare, Țara Oașului este destinația perfectă.
Sărbătorile creștine, serbările câmpenești, nunțile, horele, șezătorile organizate de oșeni sunt spectaculoase și reprezentative pentru cultura populară din nord-vestul Transilvaniei.
Una dintre tradițiile cel mai bine păstrate este “Sâmbra oilor”, o serbare câmpenească organizată în prima duminică din mai, care marchează plecarea turmelor de oi către munte.
Înainte de a urca pe munte cu oile, ciobanii fac “măsurișul” oilor, adică măsoară cantitatea de lapte muls de la fiecare oaieși calculează cantitatea de caș cuvenită fiecărui proprietar. “Sâmbra oilor” se încheie cu o horă tradițională, de la care nu lipsesc țâpuriturile.
Țâpuritura este un stil de interpretare a cântecului popular în tonalități foarte acute, ce necesită calități vocale deosebite.Țâpuriturile sunt prezente la nunți, la hore, la șezători, la muncile câmpului sau la cele gospodăreşti. Până și colindele sunt presărate cu țâpurituri.
Paștele și Crăciunul sunt perioade propice practicilor magice de măritiș, de prosperitate, de fertilitate. De Paște, flăcăii respectă obiceiul stropitului cu apă al fetelor nemăritate. În unele sate din Oaș, se practică “învârtitul bisericii”. Perechi de feciori și fete înconjoară biserica de trei ori. Odinioară, obiceiul era ca perechile să se schimbe la fiecare învârtită pentru ca părinții să decidă cine cu cine se potrivește. În zilele noastre, însă, cuplurile sunt deja formate.
Portul popular din Țara Oașului
Portul popular din Țara Oașului reflectă valorile autentice oșenești și se distinge prin originalitate, colorit și ornamentații.
Costumul popular este nelipsit in zilele de sărbătoare, la biserică, la nuntă și la horă.
Portul popular bărbătesc e compus din:
– Clop, din pâslă sau din paie, împodobit cu pene sau cu o panglică pe care sunt prinse mărgele;
– Cămașă, din cânepă sau bumbac, cu mâneci largi și lungi.Mânecile, gulerul și pieptul sunt împodobite cu motive populare specifice zonei Oașului;
– Gaci, pantaloni trei sferturi, din cânepă sau bumbac, strânși la brâu și largi în partea de jos. Iarna, gacii sunt înlocuiți cu cioarecii strâmți, din postav. Pantalonii oșenilor sunt moșteniți de la daci;
– Straiță, bogată în culori și ornamentată cu motive geometrice sau vegetale;
– Chimir, brâu din piele, lat de aproximativ două palme, care se încinge peste cămaşă dându-i acesteia aspectul unor fustanele;
– Cizme de piele sau pantofi.
Portul popular femeiesc cuprinde:
– Chișchineul, baticul înflorat, în culori vii;
– Cămașa viu colorată, care conține motive geometrice sau florale;
– Pindileul, fusta care, în zilele noastre, e confecționată din bumbac.
Odinioară era realizată din pânză albă țesută la război, ulterior din cânepă, apoi din in. În partea inferioară, pindileul are dantelă;
– Zada sau zadia, șorțul înflorat, de obicei pe fond galben sau roșu;
– Cizme de piele sau pantofi.
Portul oșenesc este, așadar, simplu, dar nu lipsit de măreție.Complexitatea și originalitatea pieselor care compun portul oșenesc le transformă în piese unicat.
Nunta în Țara Oașului
Nunțile din Țara Oașului sunt spectaculoase și păstrează nealterate elemente ale culturii populare din nord-vestul Transilvaniei.
Petrecerea de nuntă începe odată cu gătitul miresei. Mireasa îmbracă un costum tradițional, împodobit cu mărgele și pietre fine. Se disting salba masivă și multicoloră din jurul gâtului și cununa de pe cap bătută în pietre. Acestea cântăresc împreună aproximativ 5 kg. Portul popular al miresei ajunge să cântărească până la 15 kg.
Mirele poartă și el un costum popular lucrat manual. Piesa de rezistență este clopul, împodobit cu mărgele, dantelă și o pană de păun.
După ce a fost gătită, mireasa joacă o horă cu familia ei. Alaiul mirelui intră în casa miresei, unde joacă roata bărbătească, cu rotirea de trei ori în jurul mesei. În acest timp, mireasa împreună cu domnişoarele de onoare dansează pe lada de zestre.
După ce joacă mireasa, stegașul bate cu steagul în masă, semn că a venit vremea ca mireasa să-și ia rămas bun de la familia sa. Apoi, alaiul merge cu steagul la casa mirelui.
De aici, alaiul de nuntași o pornește spre Primărie. Una dintre cele mai frumoase tradiții o reprezintă „danţu’ la ciupercă“, acompaniat de ceteră sau zongoră şi de ţâpurituri. „Ciuperca”este, de fapt, un foișor în care nuntașii se prind în horă. Apoi se merge la biserică, unde are loc cununia religioasă.
Urmează ospățul, stropit cu pălincă, un obicei păstrat cu sfințenie. La spartul nunții, mireasa respectă un alt obicei menit să aducă prosperitate și fericire în familia nou-formată. În locul buchetului, tânăra aruncă bănuți.
Foto: Nunta Traditionala
