Sângeorzul. Sângeorz este o sărbătoare străveche, răspândită în trecut în toată Transilvania, de ziua Sfântului Gheorghe. Astăzi, în Alba, doar sătenii din Straja, Henig şi Limba păstrează acest obicei. Obiceiul Sângeorzului mai este cunoscut în anumite zone și sub numele de Bolboratita, Bolboroasa sau Mormolatita.
În dimineața zilei de 23 aprilie, un alai format din 5-7 feciori, însoțind Sângeorzul ( un tânăr înfășurat în crengi înverzite) trece pe la fiecare gospodărie din sat, pentru a ura. La încheiere, tânărul care poartă crengile înverzite este dus la o fântână și udat cu câteva găleți de apă. Localnicii le dăruiesc băieţilor ouă şi slănină, din care, la sfârşitul zilei, se face o omletă pentru întreg alaiul.
Sărbătoarea a fost păstrată ca un ritual de fertilitate, care marchează o primăvară roditoare; de asemenea, cu aceeaşi ocazie, în unele gospodării sunt stropite cu apă sfinţită uneltele, animalele şi gospodarii.
Focul viu. Cea mai interesantă dintre practicile asociate sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe era aceea a “focului viu”. Acesta este un ritual arhaic practicat în satele din Apuseni sau din Câmpia Transilvaniei.
În ajunul zilei de Sf. Gheorghe (patronul tuturor animalelor) “Focul viu” trebuia aprins de feciori fie prin gospodăriile din sat, fie sus la stâni, acolo unde urmau să pășuneze animalele toată vara. Datina impunea folosirea exclusivă a lemnului și a unei bucățele de iască; fără cremene și fără chibrituri, într-un lăcaș special făcut în tocul ușii, până se obțineau primele scântei ale focului viu. Când fumul începea să se ridice, oamenii îl dirijau spre grajdul vitelor deoarece există credința că fumul focului viu are capacitatea de a “curăța vitele” și de a le proteja de acțiunea nefastă a strigoilor. Apoi, tinerii și copiii care asistau la ceremonialul purificării prin fum a vitelor, începeau și ei a sări peste foc, în aceeași credință că acesta îi va proteja de “rele și necazuri”, făcându-i ușori și sprinteni peste an.
Foto: www.sedmitza.ru
Foto: www.wikipedia.org
