Palatul a fost construit între 1907-1908 de arhitecţii orădeni Marcell Komor şi Dezső Jakob, în stil secession. Antreprenorul lucrării a fost Ferenc Sztarill. Pe locul acestei clădiri s-a aflat palatul Arborele Verde, care dispunea de o sală ce găzduia manifestările culturale şi politice.

Clădirea, cu parter înalt şi patru etaje, este formată din două corpuri între care se găseşte un pasaj vitrat cu acces spre str. Independenţei, Piaţa Unirii şi str. Vasile Alecsandri. Faţada principală dinspre Piaţa Unirii este asimetrică, fiind formată din două corpuri mari, inegale, ce relevă cel mai bine stilul secession. Faţada corpului din str. Independenţei este mai ordonată şi sobră. Motivul central îl reprezintă un corp ieşit, împărţit în două registre, care se termină în atic trilobat, având un vitraliu în timpan. Vitraliul cu vulturul negru, devenit o emblemă a ansamblului, a fost executat în 1909, în atelierul orădean Neumann K.

Palatul Vulturul Negru este cea mai importantă clădire a stilului său, din Oradea. Clădirea este multifuncţională, cuprinzând, la vremea inaugurării, cazino, hotel, birouri, restaurant, grupate în trei corpuri asimetrice. În prezent, în clădire funcţionează un hotel, un cinematograf, o bancă, şi mai multe cluburi, cafenele şi restaurante, fiind un loc important de întâlnire pentru scena socială a Oradiei.

Foto: http://turismintern.com