Ingrediente:
- Aluat de foietaj (din 200 g făină, 200 g unt nesărat, 1/4 sare,100 ml. apă rece)
- 2 tije de praz
- 200 gr. brânză telemea
- sare
- piper
- gălbenuş de ou
- 50 ml. lapte
Preparare aluat foietaj:
- Se pune făina într-un castron şi se presară cuburile de unt la temperatura camerei.
- Se amestecă făina cu untul astfel încât cuburile să fie acoperite. Se toarnă apă rece pe toată suprafaţa făinii şi se începe frământarea aluatului în felul următor: se pune palma sub făină, se aduce deasupra untului şi se apasă cu podul palmei. Se continuă această mişcare până când se încorporează toată făina. După ce a fost încorporată toată făină, se răstoarnă aluatul pe masă de lucru pe care a fost presărată făină.
- Se întinde aluatul sub formă dreptunghiulară de un deget grosime şi se împătureşte în 3.
- Se întoarce aluatul cu partea împăturită în jos se roteşte bucata de aluat la 90 de grade şi se repetă întinderea şi împăturirea în trei. Se pune aluatul la frigider 30 minute.
Mod de preparare umplutură:
- Se curată prazul, se taie rondele şi se fierbe aproximativ 1 minut în apă sărată. Apoi se strecoară şi se lasă să se scurgă într-o sită. Telemeaua se taie cubuleţe.
- Aluatul se întinde pe o planşetă şi se taie în dreptunghiuri mai mici. Fiecare dreptunghi nou format se întinde cu sucitorul pentru a se subţia aluatul, iar la mijloc se adaugă amestecul din praz şi brânză. Se împătureşte în două, pe lungime, se rulează şi se aşează ruloul într-o tavă unsă cu ulei.
- Pentru a prinde o culoare frumoasă, se pot unge cu un amestec de gălbenuş cu puţin lapte.
- Se introduce tavă în cuptorul încins, până ce plăcintele se rumenesc deasupra.
Foto: SuperGustos