Rețetă de Pască

0
1284

Pasca este o prăjitură cu brânză dulce și stafide, nelipsită de pe mesele creștinilor, în ziua de Paște. Este preparată în ajunul Învierii, dusă apoi la biserică pentru a fi sfinţită și în final împărțită membrilor familiei la masa de Paște, alături de ouă roșii.

Pască cu brânză dulce şi stafide- rețetă

Pentru Pască, aveți nevoie de următoarele ingrediente: pentru aluat: 300 g făină, 60 ml lapte, 200 g zahăr, 2 gălbenuşuri, 200 g unt, 25 g drojdie, coajă de lămâie şi de portocală. Pentru umplutură vă trebuie: 1 kg brânză de vaci, 2 linguri smântână, 2 linguri făină, 4 ouă, 250 g zahăr, 200 g stafide, 2 pliculeţe zahăr vanilat, coajă de lămâie şi de portocală, un praf de sare.

Mod de preparare: Într-un bol se pregătește maiaua din făină, se face un gol la mijloc şi se adaugă ouăle, drojdia, lapte şi puţin zahăr şi se frământă adăugându-se toate ingredientele. Se obţine un aluat de cozonac şi se lasă să crească lângă o sursă de căldură. Separat, în alt bol, se pun: brânza de vaci, smântână, zahărul, coaja de lămâie şi de portocală, un praf de sare, făina, zahărul vanilat şi ouăle. Toate acestea se amestecă cu mixerul, iar la sfârşit se adaugă stafidele. Foaia de aluat, după ce a crescut, se aşează într-o tavă unsă cu unt. Se formează cu mâna, pe planşetă un sul răsucit de grosimea unui deget şi se taie în două. Cele două bucăţi se întind cu sucitorul. Prima foaie se aşază în tavă unsă cu unt, se toarnă compoziţia de brânză şi apoi se acoperă cu cealaltă foaie, presându-se uşor să nu iasă brânza. Se dă la cuptorul preîncins la 180”C pentru aproximativ 30-40 de minute, însă e posibil să dureze mai mult, până se rumenește. Rezultatul este pur și simplu un deliciu. Poftă bună!