Nimic nu se compară cu o tocăniță de pui cu mămăliguță. Gătită după rețeta bunicii, aceasta poate completa cu succes o masă delicioasă, care ne va aduce aminte cu drag de copilărie.

Pentru această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente: un pui cam de 1 kg, 100 g unt, 100 ml supă de pui și 400 ml lapte, 5 cartofi și 3 cepe mari, câteva fire de țelină, 2 morcovi, 2-3 linguri de făină și sare și piper, după gustul fiecăruia.

Mod de preparare: Se spală carnea de pui și se pun bucățile la rumenit într-o crațită cu puțin unt. Se scot și se pun deoparte. În untul în care am prăjit puiul, se pune ceapa și supa până dau în clocot, apoi se adaugă morcovii rași, cartofii care au fost tăiați cubulețe, țelina rondele și bucățile de pui prăjite. Se lasă cam jumătate de oră la foc mic, până ce toate ingredientele sunt fierte.

Separat, se pune lapte peste făină (atenție la cocoloașe) și apoi  amestecul peste pui. Se lasă la fiert până ce se obţine un sos gros, amestecând mereu să nu se lipească. La final se adaugă sare și pieper, după gust, și se servește cu mămăliguță.