Bucovina este, cu siguranță, partea cea mai veche și mai frumoasă a țării noastre. Poate nicăieri în lume şi, cu siguranţă, nicăieri în România, oamenii nu se potrivesc atât de bine cu locurile în care trăiesc, ca în ţara obcinelor.

Dacă ai de gând să călătorești în „Raiul Moldovei”, îți oferim trei variante de cazare, demne de luat în seamă: Pensiunea La Conac, Pensiunea Casa Humor și Pensiunea Popasul Domnesc.

Pensiunea La Conac, din Bucovina

Pensiunea este situată la Gura Humorului, în drum spre Pârtia Șoimul. Cine vizitează conacul va avea parte de o experiență aparte. Pe lângă priveliștea minunată, aerul curat și conacul impunător, proprietarii le pregătesc oaspeților bucate tradiționale, specifice zonei.

Mai mult, Căsuța țărănească de aici, situată în curtea pensiunii, este și ea  pregătită pentru petreceri câmpenești, fiind amenajată în stilul bucovinean de altă dată. (Sursa FOTO: laconacinbucovina.ro)

Pensiunea Casa Humor

Aflată la ieșirea din Gura Humorului, la doar câțiva km de faimoasele mănăstiri Voroneț (3km), Humor (5km) și Pârtia Șoimul (1 km), Pensiunea Casa Humor oferă zeci de locuri de cazare în camere spațioase, cu un design primitor și confortabil… Aici, arta culinară ține cont de secretele din bătrâni, așa că cei care îi trec pragul vor avea parte de bucătăria tradițională, ca la mama acasă. (Sursa FOTO: adelaparvu.com)

Pensiunea Popasul Domnesc

Pensiunea Popasul Domnesc din zona Voroneț se află în “țara mănăstirilor pictate”, a peisajelor impresionante și a tradițiilor vechi. Aici vei fi răsfățat cu bucate tradițional bucovinene, prin folosirea ingredientelor naturale și proaspete ale locului.

Tochitura, păstrăvul, vițelul și berbecul aparțin de veacuri locului acestuia, la fel ca și  rețetele, oamenii și casele lor. (Sursa FOTO: cazarevoronet.com)