Clisura Dunării este o regiune deosebit de pitorească în sudul Banatului, pe malul fluviului care, la intrarea pe teritoriul României, străbate o zonă muntoasă. Este o regiune de o frumuseţe aparte, oferind atracţii atât turistului dornic de drumeţii, amatorilor de turism cultural, cât şi împătimiţilor pescuitului.
Accesul rutier în zonă se face pe drumul naţional DN57 (Moraviţa – Oraviţa – Moldova Nouă – Orşova), cale rutieră care urmează pe un segment important din lungimea sa cursul Dunării. Se poate ajunge pe DN57:
- dinspre vest, din direcţia Timişoara – Moraviţa, pe drumul european E70 (DN59),
- dinspre est, din direcţia Orşova, de pe E70 (DN6),
- dinspre nord, din direcţia Reşiţa – Oraviţa, pe DN58 (Reşiţa – Anina) iar apoi pe DN57B (Anina – Oraviţa).
Clisura Dunării este o zonă relativ izolată, aspect ce prezintă atât avantaje, din punct de vedere al prezervării frumuseţii şi varietăţii, pe alocuri chiar a sălbăticiei peisajului, păstrării unor interesante tradiţii culturale şi populare etc., cât şi dezavantaje, în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii. Anii ce urmează vor aduce progrese şi în ameliorarea infrastructurii turistice, spre o mai bună valorificare a potenţialului zonei.
În zonă pot fi practicate mai multe tipuri de turism: ecoturism, drumeţii, vizitarea monumentelor istorice ce se găsesc de-a lungul Dunării, până spre Drobeta-Turnu Severin, vizitarea mănăstirilor din zonă, turism ştiinţific (pot fi observate în zona Cazanelor sau a Golfului Mraconia exemplare ale unor specii rare de plante şi animale, de interes ştiinţific) etc.
Câteva dintre obiectivele turistice care nu trebuiesc ratate:
Statuia lui Decebal
Fiu al lui Scorillo şi succesor al lui Duras-Diurpaneus, Decebal (87-106) ocupa tronul Daciei într-un moment în care tendinţele expansioniste ale Imperiului Roman, care-şi stabilise durabil frontiera pe linia Dunării, se accentuau rapid. La începutul secolului al III-lea, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius îi făcea următorul portret: „Era foarte priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi de a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Aici a început construcţia în 1998 a efigiei regelui dac Decebal sub auspiciile Fundaţiei Europene Iosif Constantin Drăgan. Efigia se dovedeşte a fi o copie fidelă a chipului regelui dac Decebal şi este intitulată DECEBALUS REX. Figura lui Decebal sculptată în stâncă, este aşezată la vărsarea râului Mraconia în Dunăre şi se poate vedea de pe DN 57, care leagă Eselnita de Dubova şi de asemenea, poate fi văzută de pe Dunăre. Este amplasată aici ca o replică a monumentului Tabula Traiana ce se află la câteva sute de metri în aval, pe ţărmul sârbesc al Dunării.
Foto: Eskape
Tabula Traiana
Tabula Traiana se află pe malul sârbesc, aproape de Cazanele Mici, în dreptul fostului aşezământ al satului Ogradena. Pe malul opus, trecea vechiul drum roman cu parapete de protecţie. Tabula este fixată în piatră şi pe ea sunt reprezentaţi doi delfini plutind şi un vultur pe cer. Figurinele şi ornamentele sunt sculptate în relief, iar scrisul este cioplit în piatră. Tabula Traiana a fost construită pentru a comemora obstacolele întâmpinate de armata romana la trecerea Dunării în anul 101 e.n., tabula amintind totodată de lucrările de anvergură efectuate de administraţia româna în această regiune. De-a lungul timpului, tabula a avut de suferit de pe urma intemperiilor naturii, ea fiind ridicată deasupra lacului de acumulare „Porţile de Fier” odată cu construirea hidrocentralei „Porţile de Fier 1”.
Foto: virtuelnimuzejdunava.rs
Peştera Ponicova
Peştera Ponicova, cea mai mare din întreg defileul Dunării (galeriile însumează 1660 m) poate fi accesată de pe uscat sau de pe Dunăre cu barca. Este accesibilă şi persoanelor mai puţin experimentate, echipamentul putând fi unul de circumstanţă. Vă recomandăm galeria activă (a râului Ponicova) şi pe cea arhaică (sala cu Coloane a Marelui Şarpe). Peştera Gura Ponicovei prezintă mai multe niveluri de galerii, cele inferioare fiind active. Dintre galeriile fosile, cea mai spectaculoasă este Galeria Concreţionara, precum şi Sala Coloanelor. Aici, apa şi timpul au creat stalactite şi stalagmite de forme şi mărimi diferite, domuri şi coloane, podeaua de calcită albă, gururi, perle de cavernă, draperii etc. Tot în această peştera au fost găsite oase de urs şi de hienă de peşteră, precum şi de cultură halstatiană.
Foto: YouTube
Mănăstirea Mracuna
Pe șoseaua Orșova – Moldova-Nouă, în Valea Mraconei din apropierea comunei Ogradena Veche, este situată o veche mănăstire, numită „Mracuna”. Vechiul lăcaş „stă” ascuns într-un loc pitoresc în fața fostului drum Traian de pe malul sârbesc, unde se află „Tabula Traiana”. În apropiere sunt „Cazanele Dunării”, cea mai frumoasă și fermecătoare porţiune a Dunării.
Foto: La Taifas