De Ziua Universală a IEI, sărbătorită de curând de multe persoane publice din România și nu numai, vedeta TVR Iuliana Tudor a transmis un mesaj care îndeamnă româncele să poarte cu mândrie IA românească.

Toată lumea știe faptul că Iuliana Tudor promovează de ani buni obiceiurile și tradițiile românești, iar IA o poartă ori de câte ori are ocazia. Acum ne-a dezvăluit povestea primei sale Ii.

„IA este un simbol. Nu e o simplă haină. Iar dacă alegem să o purtăm e bine să știm că ne reprezintă doar pe noi!

IA cusută manual e operă de artă, IA stilizată este o reinterpretare, IA de serie este produs comercial. Fiecare variantă ne aduce aproape de simbol. Când porți ceva ce știi că e doar al tău te legi de comunitatea din care faci parte și o întregești. Devii astfel România!

Îmi amintesc și acum de prima IE. Am primit-o de la niște bătrani din satul mamei mele!”, mărturisește Iuliana Tudor.