Sânpetru de vară – sărbătoarea care marchează miezul verii agrare și începutul secerișului

0
1511

În tradiția românească, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare și începutul secerișului.

Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile și în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioși, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoțit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie țărănești, fiind preocupat ca orice gospodar de creșterea vitelor și, mai ales de pescuit.

Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredințat porțile și cheile Raiului, spune tradiția. Fiind stăpân peste cămările cerești, Sfântul Petre hrănește animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe și grindina, care se topește în bucățele mici și nu mai este atât de periculoasă.

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.

În tradiția populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiției populare, se respectă sărbătoarea lupilor.

Nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, este bine să împărțim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor și să fie sănătoși, pentru a gusta aceste daruri și la anul.

După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an și miere, după masa de prânz, apoi ne punem o dorință.

 

 

foto: nastereamaiciidomnului.ro