Boboteaza sau „Botezul Domnului” se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 6 ianuarie şi marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate naşterii lui Iisus Hristos. Din nordul până în sudul Transilvaniei, această sărbătoare are aproape în fiecare regiune câte un obicei care se păstrează de sute de ani.

Unul dintre acestea este Udatul Ionilor. Toti cei care poartă numele de Ioan trebuie să își pună în fața porții un brad împodobit, iar în casa acestuia trebuie să aibă loc o mare petrecere cu lăutari. Tot în unele sate din Transilvania, Ionii, Ioanele și ceilalți care au numele cu Ioan sunt purtați prin sat de către vecini pentru a fi botezați.

În unele părți din Transilvania, fetele trebuie să alerge dis de dimineață după apa sfințită, luată din râu. Datina spune că fata care se întorcea prima cu apa era cea mai harnică pentru tot restul anului.

În alte zone se obișnuiește ca în ziua de Bobotează să fie aruncată într-un râu o cruce. Bărbații sar după ea, iar între ei se dă un concurs: care ajunge primul la aceasta primește binecuvântarea preotului și se consideră că va avea noroc tot anul.

Tot de Bobotează, în unele zone din centrul Transilvaniei se obișnuiește să se tragă cu pușca și să se strige Chiraleisa după ce preotul iese din Biserică cu crucea de Bobotează. Se spune că, cei care strigă cel mai puternic vor avea forță tot anul iar bolile îi vor feri.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete își visează ursitul. Ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și pun sub pernă o rămurică de busuioc.

Fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor marita în acel an.

 Foto: stirialba.ro