La doar câţiva kilometri de Bacău se află „Castelul Roşu“, una dintre comorile arhitecturale ale României.

Construit între anii 1864-1866 de familia Paşcanu, care deţinea şi pădurile care se întindeau până la Buhuşi, castelul se află la doar câțiva kilometri de Bacău și poate fi o adevărată atracție turistică.

Castelul Roşu, construit de familia lui Costache Paşcanu la mijlocul secolului al XIX-lea şi moştenit apoi de familiile de Schonburg-Waldenburg, este una dintre cele mai impunătoare clădiri din judeţ, dar și din țara noastră. El a fost zidit din blocuri de gresie și cărămidă roșie, iar balcoanele sunt susținute de coloane de gresie.

Deşi ar putea deveni o atracţie turistică, Castelul „Schonburg – Waldenburg“, este ţinut în conservare şi nu poate fi vizitat, potrivit responsabililor din cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), instituţie care îl are în administrare.

Castelul este înconjurat de un parc superb, care a fost amenajat în 1880, de un specialist german pe nume Cristian Adolf. Acesta a adus aici specii de plante şi arbori exotici.

Pe lângă Castel, mai puteți vizita și alte atracții ale orașului: casa memorială a poetului George Bacovia, catedralele ortodoxă şi catolică, Parcul Trandafirilor etc.

Sursa FOTO: https://ilikebacau.ro/castelul-rosu