Septembrie se anunță a fi o lună îmbelșugată din toate punctele de vedere. Avem parte de festivaluri ale recoltei, cu petreceri fastuoase cu muzica populară, produse gastronomice și activități pentru cei mici.
Târgul olarilor
Aflat la cea de-51-a ediție, târgul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii și durează între 2 și 3 septembrie, la Sibiu.
”Târgul Olarilor” este cel mai longeviv eveniment al Sibiului cultural și reuneşte, la fiecare început de septembrie, peste 100 de meşteri olari care aduc, spre vânzare, produse decorative sau utilitare: oale, ulcele, blide, căni, cahle pentru soba de teracotă, clopoței, instrumente muzicale etc. Astfel, timp de două zile, localnici şi turişti sunt poftiţi în Piaţa Mare din Sibiu să admire şi să achiziționeze obiecte ceramice, iar copiii pot învăța arta olăritului, în cadrul unor ateliere practice oferite de ceramiști.
Festivalul Naţional de Folclor „Jocul din bătrâni”, ediția a XXXV-a
Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş cu sprijinul Consiliului Județean Mureș va organiza cea de-a XXXV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „JOCUL DIN BĂTRÂNI. Evenimentul urmărește aducerea pe scenă a celor mai valoroase formații artistice din mai multe județe ale țării, ale căror jocuri populare oglindesc diversitatea vetrelor folclorice existente. Evenimentul se desfășoară pe 3 septembrie, la Târgu Mureș. Cei interesați sunt așteptați la Teatrul de Vară din Municipiul Tîrgu Mureş, P-ţa Trandafirilor nr.36-38. Invitat special anul acesta: Ansamblul „RHYTHM” din Silistra, Bulgaria.
Festivalul La Vie
Începutul toamnei anunță recoltarea strugurilor și a doua ediție a Festivalului La Vie, eveniment dedicat rolului vinului în viața oamenilor. Astfel, iubitorii licorii lui Bahus sunt așteptați între 8 și 10 septembrie, la Iași. Producția vitivinicolă restaurează și încurajează consumul educat și responsabil într-o comunitate dornică de informație, calitate și trai sustenabil. Vino în vie să traiești trei zile pline de activități, momente intense, consum senzorial, interacțiuni proactive și arte stimulatoare. Cei prezenți la eveniment vor avea parte de de tot felul de activități, de la ateliere de cultura vinului și degustări, la activități sportive, animații, spectacole, jocuri pentru copii etc.
Agenda Bio#6- ediția de toamnă
Evenimentul care promovează un stil de viață sănătos are loc în perioada 16- 17 septembrie 2017 , în curtea și grădina Casei Universitarilor din București (str. Dionisie Lupu, nr. 46), între orele 10.00 și 20.00, în ambele zile. Organizatorii au pregătit zeci de produse naturale, bio și terapeutice, servicii și metode pentru starea ta de bine. Mai mult, în cadrul evenimentului vor vorbi specialiști din diverse domenii și activități.
Zona de tȃrg reunește peste 50 de participanți care ȋşi vor prezenta serviciile sau vor vinde o varietate de produse naturale şi bio, de la cosmetice şi produse de curățenie a casei, produse alimentare şi aparaturi speciale, pȃnă la jucării şi articole pentru cei mici, toate din materiale naturale.