Muzeul Satului Bucovinean

Situat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean Suceava este cel mai tânăr dintre muzeele în aer liber ale României. Ideea înființării sale a luat naștere încă din 1958, dar abia în 1971 s-au făcut primele demersuri fizice pentru acest proiect, care au constat în cercetări etnografice făcute pe teren pentru identificarea obiectivelor arhitecturale de interes care să fie replicate ulterior în cadrul muzeului.

În urma acestor prime demersuri s-au identificat 11 astfel de obiective, din care 3 au fost ridicate și restul depozitate, construcția muzeului fiind ulterior oprită și reluată din nou abia după 1990.

Terenul pe care este înființat muzeul a permis organizatorilor să respecte într-o oarecare măsură cele trei zone geografice ale județului Suceava: montană, submontană și podiș.

În prezent, muzeul este imaginea vie a unui sat bucovinean care cuprinde mai multe locuințe făcute după modelul celor din anumite zone bucovinene. Locuințele sunt complet mobilate și utilate, astfel încât să corespundă perioadei afișate. Pe lângă construcții de locuit, vei mai găsi aici și următoarele clădiri: biserica și clopotnița din Vama, crâșma din Șaru Dornei, atelierul de olar din Marginea, Moara Mănăstirea Humorului, Fierăria, Piua din Satu Mare, Fântâna din Sadova.

Meseriile şi meşteşugurile sunt reprezentate în ateliere specifice cum ar fi: atelierul de olar din casa Marginea, atelier de lingurar din casa Vicov, urmând ca pe măsură ce vor fi ridicate şi alte gospodării, să-şi găsească locul şi ateliere de ţesut, încondeiat ouă, cojocărit.

Organizarea interioarelor constituie o expoziţie etnografică aparte care a respectat particularităţile zonale ale obiectivelor de arhitectură populară. Cuptoarele, sobele se regăsesc în muzeu într-o bogată varietate de tipuri, mobilierul tradiţional, textilele de interior, piesele de port popular completează imaginea civilizaţiei tradiţionale bucovinene. Inedit pentru Muzeul Satului Bucovinean o constituie reprezentarea vieţii spirituale a ţăranului prin marcarea riturilor de trecere. În casa Straja sunt expuse obiecte de recuzită pentru ritualul de botez, iar în casa Cacica este marcat ceremonialul de înmormântare, cele două praguri ale vieţii.

Dincolo de funcţia esenţială de conservare, restaurare şi valorificare a patrimoniului cultural etnografic, Muzeul Satului Bucovinean s-a impus în peisajul cultural naţional prin organizarea de spectacole folclorice şi festivaluri (desfăşurate pe scena în aer liber), târguri ale meşterilor populari pentru promovarea tradiţiilor şi creaţiilor autentice, tabere de creaţie pentru elevi, muzeul devenind astfel un centru polarizator pentru viaţa culturală a Sucevei. Copiii și turiștii pot învăța mai multe meșteșuguri tradiționale practicându-le direct în cadrul atelierelor lucrative din muzeu, deoarece fiecare dintre ele este dotat cu tot inventarul necesar pentru desfășurarea activității.

Ce poți vedea în Muzeul Satului Bucovinean

Biserica şi Clopotniţa Vama. Biserica cu hramul Înălţarea Domnului transferată din localitatea Vama a fost ctitorită în anul 1783 conform unei inscripţii săpate în lemn, astăzi pierdută. Este o biserică de tip triconc compartimentată în altar, naos şi pronaos cu absida altarului pentagonală decroşată. Clopotniţa Vama este o construcţie cu două caturi, octogonală ca profil, cu etaj semideschis, fiind o anexă întâlnită frecvent la bisericile din zonă. La fel ca şi în cazul bisericii, bârnele pereţilor sunt întărite şi prin cuie de lemn. Nu se cunoaşte data exactă a construcţiei.

Gospodăria Bilca. Gospodăria cuprinde un număr de patru obiective: casă, grajd cu şură, căsuţă (bucătărie de vară) şi cămară (hâj). Este specifică zonei depresionare Rădăuţi, unde predomină în egală măsură creşterea animalelor şi agricultura.

Căsuţa şi hâjul au fost transferate din aceiaşi gospodărie, şi sunt datate la începutul secolului al XX-lea.

Grajdul cu şură este o anexă de mari dimensiuni, cu spaţii având destinaţii precise: grajd pentru animale, şopron pentru căruţă, raclă pentru fân, ocol pentru oi sub plecătoare şi, central, un spaţiu larg, liber ce servea atât accesului cu căruţa din curte sau din grădină.

Gospodăria Câmpulung. Gospodărie de crescători de animale din zona înaltă a Bucovinei este compusă din casă, grajd cu cămară şi poartă.

Casa Câmpulung (Nemţanu) exemplifică evoluţia civilizaţiei ţărăneşti din ocolul Câmpulungului Moldovenesc. Datează de la începutul secolului al XX-lea.

Gospodăria Mănăstirea Humorului. Gospodăria este specifică Obcinilor Bucovinei unde ocupaţia de bază a locuitorilor este creşterea animalelor, lucrul la pădure şi agricultura având o pondere mai redusă. Se compune din casă de locuit, grajd cu şură, celar (bordei), atelier de tâmplărie, fântână şi poartă.

Casa Mănăstirea Humorului. Este locuinţa specifică românilor din zona etnografică Humor întâlnită frecvent până la sfârşitul secolului al XX-lea.

Gospodăria Moldoviţa. Este o gospodărie cu ocol întărit specifică huţulilor bucovineni. Cuprinde un număr de 6 obiective (casă, grajd cu cămară de mână, bucătărie de vară, cămară, poartă şi gard) plasate unul în continuarea celuilalt sub forma unei curţi închise pe patru laturi.

Gospodăria Rădăşeni. Gospodăria aparţine zonei etnografice Fălticeni unde ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura, cu un accent în plus pe pomicultură. Gospodăria este compusă din casă de locuit, căsuţă, bucătărie de vară şi grajd cu şură, având şi o mică livadă.

Comparativ cu casele bucovinene, casa de locuit, ca şi celelalte din zona Fălticeni, este de dimensiuni mai reduse.

Gospodăria Straja. Gospodăria aparţine zonei etnografice Rădăuţi şi cuprinde casa de locuit, grajd, hâj, poartă şi gard.

Casa Straja este una din primele case reconstruite în muzeu, din bârne masive cu cheutorile pereţilor petrecute mult în afară. Tipul clasic de locuinţă, generalizat după jumătatea secolului al XIX-lea, cuprinde două camere de locuit (bucătăria şi „casa cea mare”) şi o încăpere de trecere – tinda cu tavan descoperit. La faţada principală are două laiţe sprijinite pe tălpile casei, iar ferestrele sunt încadrate de chenare lutuite şi văruite.

În „casa cea mare” este marcat un ritual de trecere: prima scăldăciune a copilului după creştinare.

Casa Breaza. Casa datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi este compusă dintr-o cameră de locuit şi o tindă transformată la un moment dat în bucătărie, cu gang de scândură la faţada principală. Pereţii sunt ridicaţi în tehnica blockbau (cununi orizontale) cu îmbinarea la colţuri în „cheutori” rotunde („stâneşte”). La exterior, în jurul ferestrelor şi a uşii prezintă chenare lutuite şi văruite care îi oferă o notă aparte prin contrastul cu culoarea patinată a bârnelor pereţilor.

Casa Cacica. Casa construită în anul 1900 se impune prin armonia faţadelor şi planimetria mai puţin obişnuită. Are pereţii din cununi de bârne de răşinoase decojite şi cioplite la două feţe, îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”. Este o locuinţă de tip cameră-tindă-cameră cu gang pe două laturi. În această casă vei descoperi ilustrarea ritualului de înmormântare, cu ajutorul manechinelor, a ornamentelor și a muzicii. Urletele bocitoarelor care se aud în boxe sunt foarte interesante, deși s-ar putea să-ți ridice părul pe ceafă în primele secunde după ce treci pragul.

Casa Câmpulung. Casa Câmpulung (Roată). Din punct de vedere planimetric este un tip arhaic de locuinţă având doar tindă şi cameră de locuit, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Pereţii sunt din cununi de bârne rotunde, ancadramentul ferestrelor fiind încastrat în pereţi odată cu bârnuiala. Acoperişul are o streaşină largă şi prezintă o pantă accentuată, specifică caselor de munte.

Casa Dorna Candreni. Țara Dornelor are încă o reprezentată în acest muzeul etnografic prin locuința tipică localității Dorna Candreni, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Construcția a fost ridicată în cadrul muzeului în anul 1999, fiind realizată din bârne rotunde așezate în cununi orizontale și încheiate în ”coadă de rândunică”. Casa este compusă din cameră, tindă, cămară și foișor la intrare.Aspectul de ansamblu şi forma acoperişului trădează originea celor din familia Candrea care au înfiinţat acest sat dornean venind din zona Năsăudului.

Casa Holohoşca. Casa, din comuna Sadova, este un tip de locuinţă specifică locuitorilor din zona înaltă a Bucovinei, de tip cameră-tindă. Remarcăm împărţirea tindei în două pentru a face loc cămării şi foişorul, având rolul de a proteja de intemperii intrarea în locuinţă, cu prispa din bârne masive din lemn. Camera spaţioasă îndeplinea rolul de cameră de locuit şi bucătărie.

Casa Humoreni. Este o locuinţă de agricultori din zona de podiş a judeţului. Pereţii sunt construiţi din cununi de bârne despicate si cioplite cu toporul, îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”. Sunt lutuiţi şi văruiţi atât la interior cât şi la exterior unde, în partea inferioară, sunt spoiţi cu un brâu de humă de culoare neagră.

Casa Iacobeni. Datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea, este o construcţie cu pereţii din cununi de bârne îmbinate la colţuri în „coadă de rândunică”. Pe exterior, în jurul uşii şi a ferestrelor prezintă chenare lutuite şi văruite. Se compune din cameră şi tindă cu gang la faţada principală şi lateral-dreapta. Ca elemente decorative stâlpii ce mărginesc portiţa de acces în gang, au cioplit motivul „capul de om”.

Casa Ostra. Este o locuinţă de factură huţulă, de dimensiuni impresionante cum puteau fi întâlnite frecvent în zonă până la jumătatea secolului al XX-lea. Casa datează de la începutul secolului al XIX-lea. Pereţii sunt construiţi din cununi de bârne despicate, îmbinate la colţuri „stâneşte”, cu extremităţile bârnelor mult petrecute în afară. Are două camere şi tindă descoperită, tavanul uneia din camere fiind tot din bârnă despicată.

Casa Pârteştii de Jos. Casa (cameră-tindă-cameră şi două cămări sub plecătoarea din spate), datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La exterior a fost păstrat lemnul aparent, iar zona din jurul ferestrelor şi a uşii a fost lutuită şi văruită sub forma unor chenare. Ca motive decorative: ciocârlani de draniţă pe creasta învelitorii și „capul de cal” stilizat la capetele căpriorilor.

Casa Roşu. Casa datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Are două camere despărţite de tindă şi două cămări la faţada posterioară. Pereţii sunt din cununi de bârne cioplite la patru feţe îmbinate „nemţeşte”, spoiţi cu humă. În zona ferestrelor şi a uşii are chenare lutuite şi văruite.

Casa Vicovu de Jos. Casa este compusă din două camere: cea din stânga numită „casa din sus” unde este amenajată bucătăria şi cea din dreapta, „casa din jos”, cu intrare din prima cameră. Pe latura din dreapta a fost construită o plecătoare care se continuă spre faţa casei şi care adăpostea lemnele de foc.

Casa Volovăţ. Este o locuinţă specifică zonei Rădăuţi pentru perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătatea a secolului XX. Locuinţa de tip cameră-tindă-cameră are sub prelungirea tablei din spate o cămară cu acces din tindă, iar în spatele bucătăriei, era „grăjduţul” pentru animale, cu intrare din curte şi coteţul păsărilor. Astfel, găsim practic o gospodărie închegată cuprinzând casă, cămară, grajd şi coteţ.

Celarul Moldoviţa. Celarul este o construcţie de formă dreptunghiulară, compusă dintr-o singură încăpere şi un pridvor. Celarul este construit din bârne masive, cioplite la baza în profil pătrat şi despicate în rest, îmbinarea făcându-se în „coadă de rândunică”. Servea pe post de adăpost pentru uneltele fiecărui gospodar din sat

Coşer Sfântu Ilie. Este o anexă gospodărească, de data aceasta specifică secolului al XX-lea și localității Sf. Ilie din Suceava, care era folosită pentru depozitarea porumbului. Este construită din nuiele împletite.

Coteţ Şaru Dornei. Este o anexă gospodărească întâlnită frecvent în gospodăriile ţărăneşti. Are o compartimentare separată pentru păsări şi porci. Materialul de construcţie este lemnul de răşinoase.

Crâşma Şaru Dornei. Acest obiectiv face excepţie de la tipologia tradiţională locală. Împărţirea interiorului s-a făcut ţinându-se cont de funcţionalitatea construcţiei: o bucătărie cu cuptor despărţită prin tindă de camera de locuit, iar în spate o sală de mese şi două cămări. Crâșma ilustrează locul de destindere al sătenilor de la începutul secolului al XX-lea.

Coliba Câmpulung. Este o anexă monocelulară cu prispă frecvent întâlnită în zona etnografică Câmpulung Moldovenesc. Era în special folosită ca bucătărie de vară în care se putea și dormi. Fântâna Sadova. Face parte din categoria fântânilor cu ghizdele şi coarbă. Înainte de generalizarea fântânii în curte, putea fi întâlnită la răscrucea drumurilor, deservind mai multe gospodării şi potolind setea drumeţilor însetaţi.

Atelier olar Marginea. Este locuința tipică meșterului olar din localitatea Marginea, zona Rădăuți, de la începutul secolului al XX-lea. Construcția a fost ridicată în cadrul muzeului în anul 2001, fiind realizată din bârne de brad îmbinată ”în amnari” (tehnică de construcție). Aceste bârne au fost ulterior lutuite și văruite. Vei observa că atelierul dispune de două compartimentări importante, unul fiind spațiul de locuit și altul spațiul de lucru. În acesta din urmă vei avea ocazia să descoperi mai multe instrumente deosebit de interesante, printre care și impresionantul cuptor de ars ceramică, care tronează maiestuos în mijlocul încăperii.

Darac Vama. Construcţie monocelulară care adăposteşte două maşini, una pentru scărmănat şi cealaltă pentru foşălăitul final, acţionate pe rând sau simultan, de un mecanism (roata cu cupe) pus în mişcare de forţa apei. Prin intermediul unui sistem de transmisie format din roţi de transmisie şi curele din piele, mişcarea este transmisă celor două maşini de prelucrat lâna.

Fierăria. Atelierul de fierar a fost şi rămâne o prezenţă constantă în satele bucovinene. Nu lipseşte vatra cu foc, foiul (foale) pentru înteţit focul sau nicovala. Construcţia este din bârne îmbinate în tehnica amnarelor cu acoperiş în două ape.

Moara Mănăstirea Humorului. Este o moară de apă pentru măcinat grâu şi porumb datând din anul 1860. Construcţia are ziduri masive din piatră de carieră şi un acoperiş în patru ape cu învelitoare din draniţă. Interiorul se împarte într-o cameră rezervată morarului şi un spaţiu destinat măcinatului, organizat pe mai multe nivele. Instalaţia tehnică este compusă dintr-un sistem de acţionare (roata cu cupe acţionată de forţa apei), sistemul de transmisie (grindei, roata cu măsele, crângul) şi sistemul mecanic (pietrele de moară protejate de o colivie de lemn).

Oloiniţa Volovăţ. Construcţie monocelulară cu pereţi din bârne şi acoperiş în doua ape, cu învelitoare din draniţă adăposteşte un atelier tradiţional de obţinere a oloiului (ulei nerafinat). Instalaţia conţine cinci părţi principale: oloiniţa propriu-zisă cu teasc, doi berbeci pentru izbirea penelor, două chilugi, râşniţa cu două mânere pentru zdrobirea seminţelor de cânepă, cuptor cu horn şi vatră pentru prăjit seminţele. Se obţinea ulei (oloi) din seminţe de dovleac, nucă, in, floarea soarelui sau cânepă.

Piua de sumane. Este specifică localității Satu Mare din Rădăuți, fiind o instalație tehnică populară care servea la îndesarea țesăturilor de lână pentru croirea articolelor vestimentare cunoscute sub denumirea de sumane și ițari.

Foto: doituristi.ro, trecator.ro, stefblog.com, wikipedia.org, i-tour.ro