În folclor, paparuda este un ritual de aducere a ploii, un ritual magic, aparținând tipologiei cultelor agrare. În timp de secetă, tinerele fete din sat dansează Jocul Paparudelor, un dans rudimentar, în fuste simbolice din frunze; în timp ce femeile din sat le stropesc cu găleți de apă.

Jocul este practicat în a treia joi după Rusalii; poate însă avea loc și în orice zi de vară, după o secetă prelungită. Este jucat de fete tinere, mai rar și de băieți, toți cu vârste sub 14 ani.

Alaiul care însoțește paparuda este alcătuit din mai multe personaje, dintre care cel puțin una-două trebuie să fie mascate. Acestea sunt dezbrăcate și apoi înfășurate în frunze si ghirlande de boz (brusture, fag, stejar, alun).

Paparuda este însoțită de un cortegiu care merge prin sat de la o casă la alta, și în curte, însoțitoarele cântă un cântec, bătând din palme, în timp ce paparuda joacă un dans săltăreț.

Paparuda invocă ploaia prin dans, prin bătăi din palme, prin răpăitul tobelor improvizate din tigăi, dar mai ales prin textul pe care trebuie să îl spună cu ardoare:

„Paparudă-rudă, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toată ceata; / cu ciubărul –bărul / peste tot poporul. / Dă-ne Doamne, cheile / să descuiem cerurile / să pornească ploile, / să curgă șiroaiele / să umple pâraiele. / Hai, ploiță, hai! / udă pământurile / să crească grânele / mari cât porumbele. / Hai, ploiță, hai!”

În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a paparudei, ori a întregului alai. Pentru dansul lor sunt răsplătiți prin daruri rituale ce semnifică abundența și belșugul: ouă, mălai, grâu, , lapte, colaci, fructe etc.

După ce au terminat cu mersul prin sat, paparudele merg apoi la o apă curgătoare, aprind paie pe apă și își aruncă aici veșmintele din frunze.

Dimitrie Cantemir vorbea despre acest obicei, atât de popular la sate în acea vreme, în lucrarea sa  Descrierea Moldovei, însă ritualul era practicat în mai toate zonele țării.

Se pare că ritualul nu se întâlnește numai la români, și bulgarii, sârbii și croații invocau Paparudele, pe timp de secetă. (Sursă foto: imperialtransilvania.com)