România este una dintre cele mai interesante țări din Europa. Pe lângă varietatea naturii și peisajele superbe, România se remarcă prin multe alte lucruri pe care orice român ar trebui să le știe.

În țara noastră se gasește cea mai frumoasă cascadă din lume. Cascada Bigar, din Caraș-Severin, a fost votată de către site-ul The World Geography drept cea mai impresionantă din lume, datorită modului inedit în care curge apa.

Statuia regelui Decebal, sculptată la malul Dunării, este cea mai înaltă sculptură din Europa, cu o înălțime de peste 40 metri.

Palatul Parlamentului, din București, este a doua cea mai mare clădire din lume. Pe primul loc se situează Pentagonul.

Și tot în țara noastră se găsește cel mai inedit cimitir din lume: Cimitirul Vesel, de la Săpânța. Locul este vizitat de sute de mii de turiști veniți din toate colțurile lumii.

Primul oraș din Europa în care străzile au fost luminate electric, în anul 1889, a fost Timișoara. Iar castelul Peleș, din Sinaia, a fost primul castel european luminat complet cu ajutorul unui sistem electric. Curentul era produs de un generator propriu.

Mănăstirea Peri aflată în zona Maramureșului este cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Ea a intrat în Cartea Recordurilor, având o înălțime de 78 de metri.

În Munții Carpați se găsește cea mai mare suprafață de păduri neatinse de om din Europa.

Complexul Național Muzeal „Astra” din Sibiu este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume.