Lacul de o frumusețe aparte se află în satul Racoș, la aproximativ 69 km distanță de Brașov, și s-a format în cadrul carierelor de bazalt de la Racoș.

Coloanele de bazalt de aici au o vechime de peste un milion și jumătate de ani, fiind mărturia activităților vulcanice din zonă, din Munții Perșani din Carpații Orientali. Denumirea de Lacul de Smarald provine, se pare, de la culoarea apei.

Lacul s-a format în urma topirii zăpezilor și a precipitațiilor și are o adâncime de 10 metri. În apropierea lui se află și vulcanul stins, într-o zonă cu o vegetație mai săracă… Geologii spun că locul este asemănător cu cel de la vulcanul Etna, unde se găsesc aceleași tipuri de roci și culoarea roșiatică, ceea ce face din loc unul special, care merită vizitat.

Ca să ajungeți aici, trebuie să mergeți de la Brașov pe drumul E60 ce duce la Sighișoara, iar înainte de Rupea Gară se face un drum (113c) la dreapta ce duce la Racoș – aproximativ 10 km de drum bun.

Dacă ajungeți în zonă, mai puteți vizita și Cetatea Rupea (al doilea centru politico-administrativ și religios după Sarmizegetusa) sau Băile Homorod. Tot în zonă mai sunt ape minerale și mofete, iar despre Coloanele de Bazat se spune că au energie pozitivă și că ar fi benefice pentru sănătate.

Sursa foto: onetakewonderstravel.blogspot.ro