Scovergile sunt un fel de gogoși crocante, un desert pe care bunicile multora dintre noi obișnuiau să îl facă duminica sau în zi de sărbătoare. Aveți nevoie doar de un simplu aluat de pâine… Iată rețeta!
Ingrediente: Jumătate de kilogram de făină (cât cuprinde), 300 ml apă, un plic drojdie uscată, o linguriță sare, o linguriță zahăr și zahăr pudră pentru final.
Mod de preparare: Puneți făina într-un vas în care urmează să frământați aluatul. În mijlocul ei faceți o adâncitură în care puneți drojdia, apoi adăugați câteva linguri de apă călduță, pentru a se dizolva drojdia și amestecați. Puneți restul de apă, sarea și zahărul, apoi încorporați treptat făina. Atenție, aluatul pentru scovergi trebuie frământat până când devine ușor elastic și se desprinde de vas, și trebuie să fie suficient de tare pentru a fi întins cu sucitorul.
Lăsați aluatul la dospit cam o jumătate de oră și apoi modelați scovergile. Tăiați foaia în pătrățele (cu latura de 5 cm) și în mijlocul fiecărui pătrățel, crestați o linie cu vârful unui cuțit. Scoverga o facem trăgând un colt al pătrățelului prin gaura formată.
Puneți scovergile la prăjit în baie de ulei și apoi pudrați-le cu zahăr. Poftă bună!