Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea, este un proverb românesc îmbrățișat de mare parte dintre noi. Născută pe Valea Prahovei, Monica Davidescu, una dintre cele mai talentate și îndrăgite actrițe din România, se declară fascinată de locurile natale, chiar dacă nu este totul așa cum și-ar dori.

”Este adevărat că sunt născută pe Valea Prahovei și cunosc foarte bine locurile. În satele și în orașele de pe Valea Prahovei, infrastructura lasă mult de dorit, nu sunt drumuri, canalizări, nu este apă potabilă, uneori curentul se întrerupe… Pe de altă parte, peisajul este mirific (dacă nu se vor mai tăia pădurile). Plimbarea prin pădure te relaxează, coloritul copacilor – mai ales toamna – este absolut feeric. ”, declară actrița.

Și, pentru că iubește frumusețile patriei, Monica nu se sfiește să își petreacă vacanțele cu familia sa, la munte sau la mare. Iată ce spune actrița despre ultima vacanță în România!

“La Bran și la Cheile Dâmbovicioarei am făcut un miniconcediu în familie. Este un loc în care am avut parte de multă liniște, aer curat, relaxare, povești de familie, plimbări, vizită la peșteră…”, povestește actrița Teatrului Național.

(sursa: www.ziare.com)