Gutuile sunt unele dintre cele mai aromate fructe, gustul lor dulceag devenind și mai pronunțat, la gătire. Iată câteva rețete de desert cu gutui, foarte apreciate, mai ales toamna.
Plăcintă cu gutui și mere
Este o rețetă la îndemâna oricui. Pentru această plăcintă aveți nevoie de: două gutui, o lingură făină , două lingurițe zahăr, două mere medii, pe care le curățăm și le tăiem felii subțiri, o linguriță extract de vanilie, două linguri brandy, 60 ml apă rece , jumătate linguriță oțet, 4 gutui medii curățate și tăiate în sferturi, un praf de sare, 65 g unt rece tăiat cubulețe, 3 linguri zahăr, 270 g făină.
Mod de preparare: Se încinge cuptorul la 200C. Pentru aluat, se amestecă făina cu zahărul și sarea, se adaugă untul și se amestecă cu un mixer sau cu mâna până când se formează grăuncioare de aluat asemănătoare cu orezul. Se adaugă apa rece și otețul și se amestecă. Aluatul astfel obținut se pune pe o folie alimentară de plastic, se împachetează și se pune la frigider timp de 30 de minute.
Pentru umplutură, se amestecă într-un bol gutuile tăiate cubulețe, brandy-ul, vanilia și merele, peste care se pune și o lingură de făină. Când aluatul s-a răcit, se întinde într-o foaie cu diametrul de 30 de cm și așează într-o tavă de plăcintă. Se pune umplutura peste el și se împachetează marginile aluatului către centrul tăvii, astfel încât să iasă o plăcintă pe jumătate acoperită.
Se coace apoi plăcinta timp de 30 de minute la coptor, până când formează o crustă aurie deasupra.
Gutui coapte
Este una dintre cele mai simple și savuroase rețete. Desertul este perfect pentru vremea rece, atunci când toată familia se adună la gura sobei.
Ingrediente: gutui, două bucăți de anason stelat, 4 linguri sirop de arțar,o jumătate de lămâie, 4 cuișoare, 4 gutui mici , 4 linguri cu vârf de zahăr.
Mod de preparare: Se fierbe apa cu zahărul până dau în clocot. Se adaugă cuișoarele și anasonul stelat. Se curăță apoi și se taie gutuile în jumătăți. Se stropesc bine cu zeama de la jumătate de lămâie, pentru a preveni oxidarea. Se scufundă jumătățile de gutui în siropul de zahăr și se lasă să la fiarbă înăbușit până când se înmoaie.
Între timp, se încinge cuptorul la 180C, iar când gutuile sunt gata, se scot din siropul de zahăr și se așează într-un vas pentru copt. Apoi, se toarnă deasupra lor 150ml din sirop cu tot cu anasonul stelat și cuisoare, și se adaugă siropul de arțar. Se coc timp de 30 de minute până când devin moi și au o culoare aurie. (Sursa: Foodstory.stririleprotv.ro)