Crăciunul înseamnă rugăciune, bucurie, dărnicie și voie bună. De Crăciun trebuie să fim mai buni, să avem familia alături, să facem vizite rudelor și prietenilor, să ne răsfățam cu bucate alese, dar mai trebuie să facem câteva lucruri, ca să avem spor în toate, în anul care vine!

Se spune că dacă mănânci mere în Ajunul Crăciunului, vei fi sănătos tot anul. Așadar, merele nu trebuie să lipsească de pe masa noastră, nici pe 25 decembrie.

În prima zi de Crăciun, este bine să te speli pe față cu apă în care ai pus un ban de argint, pentru că astfel te vei bucura de sănătate și spor în toate, în anul care vine.

Ascultă și cântă colindele! Răsplătește-i pe urători cu nuci, mere, covrigi sau bani. Cel ce nu primește colindătorii și nu îi recompensează nu va avea în viitor belșug.

Ia cadouri celor dragi! Nu e nevoie să investești mult, dar asigură-te că ai ce pune sub brad pentru persoanele dragi.

Dacă plănuiești să faci Crăciunul acasă, în familie, și aștepți prieteni, rude, asigură-te că ai pe masă bucatele tradiționale din porc: tobă, lebăr, sarmale, cârnați și fiptură cu murături țărănești. Meniul nu va fi complet fără binecunoscutul cozonac și un pahar de vin roșu. De pe masă nu trebuie să vă lipsească o ramură de brad, dar și câteva fire de vâsc.