An de an, toată lumea îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun, însă câți dintre noi îi cunosc oare povestea? Iată câteva lucruri despre legenda mult iubitului moș ce poartă straie roșii, în Ajunul Crăciunului!
Legenda lui Moş Crăciun este una veche de sute de ani şi este derivată de fapt din povestea Sfântului Nicolae. Se spune că Sf. Nicolae a renunțat la o parte din averea sa și a hotărât să călătorească în lumea largă, pentru a-i ajuta pe oamenii săraci, de la sate.
Mai circulă și zvonul cum că Moş Crăciun trăieşte la Polul Nord împreună cu spiriduşii lui. Cu toții pregătesc an de an cadouri pentru copiii din întreaga lume.
O altă poveste legată de cel mai iubit dintre moși sună cam așa: la marginea unui oraș, cu mult timp în urmă, trăia un meșter bătrân care confecționa jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste și răbdare. Erau minunate si nu semănau una cu alta. În Ajunul Crăciunului, bătrânul meșter plecă din oraș să-și vândă jucăriile, dar cum oameni din acel oraș nu erau prea bogați, meșterul le vindea pe mai nimic.
O alta îl leagă pe Moș Crăciun de nașterea lui Isus Hristos. Legenda spune că, fără acordul soţului, soția moșului o găzduiește pe Fecioara Maria, oferindu-i adăpost în grajd. Aflând acest lucru, Crăciun se înfurie şi îi taie mâinile, însă Maica Domnului i le lipeşte la loc. Minunea îl converteşte pe Crăciun la creştinism. De bucurie că nevasta sa a scăpat nevătămată de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug din trunchiuri de brad în curtea lui şi joacă o horă cu toate slugile lui. După joc, Crăciun împarte sfintei familii daruri păstoreşti: lapte, urdă, smântână. De aici transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt, care aduce, de ziua naşterii lui Iisus, daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, după legenda evanghelică, le aduceau regii-magi în staul noului Mesia.