Pe teritoriul actualei regiuni Transilvania s-au stabilit primele comunități de celți în secolul al IV-lea î.Hr.. Nu există date istorice care să relateze un conflict între celți și populațiile autohtone, acest lucru fiind sugerat doar de obiectele de uz militar și de armele găsite în mormintele dedicate războinicilor celți. În numeroase morminte celtice a fost descoperită ceramică dacică, la Apahida și Fântânele, iar în egală măsură în morminte dacice au fost descoperite ceramică și obiecte celtice (La Tène). Conviețuirea dintre cele două popoare permitea schimburile culturale, astfel dacii din Transilvania au adoptat unele podoabe celtice, cum ar fi torcul (coloană ornată, rigidă), precum și unele motive decorative imitându-le pe cele celtice.
Capitala statului dac a fost la Sarmizegetusa Regia, în munţii Orăştiei, şi era înconjurată de un sistem exterior de fortificaţii: Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa etc. Decebal (87-106) este cel care asigură regiunii o notorietate în lumea antică datorită războaielor cu Imperiul Roman.
În urma celor două razboaie purtate de daci cu Imperiul Roman (101-102 si 105-106 d. Hr.), sub conducerea împăratului Traian, Dacia devine provincie romană, fiind supusă unui proces de romanizare complex. Simbioza etno-culturală dintre daci și romani s-a finalizat în sec. VI-VII, prin formarea poporului roman.
Perioada secolelor IV-XIII, a fost marcată de invazii ale popoarelor migratoare: goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecinegii, cumanii, tătarii – care au traversat teritoriul României.
La vest, romanii au fost nevoiți sa facă față politicii de cucerire dusă de regatul ungar. În 895, triburile ungare care au venit din ținuturile Volgăi, conduse de Arpad, s-au stabilit în Panonia. Ei au fost opriți în înaintarea lor spre vest de către împăratul Otto I (995), astfel că ungurii s-au stabilit și s-au îndreptat către sud-est și est, spre romani pretinzând teritorii.
Începând cu sec. al X-lea, surse bizantine, slave și ungare, și mai târziu surse occidentale, menționează existența entităților statale ale populației românesti – cnezate și voievodate – la început în Transilvania și Dobrogea, apoi în sec. XII-XIII, și în teritoriile de la estul și sudul Carpaților. Astfel în sec.X-XI pe teritoriul Transilvaniei sunt menționate primele formațiuni politice cu caracter feudal incipient (voievodatele) conduse de voievozii Gelu, Glad si Menumorut. În ciuda rezistenței cnezatelor si voievodatelor românești, maghiarii au reușit în sec. X-XII să ocupe Transilvania și s-o încorporeze regatului ungar. În sec. XII-XIII pentru a-și consolida puterea în Transilvania, unde românii au continuat să fie de-a lungul secolelor marea majoritate etnică, dar și în scopul de a apăra granița estică și sudică a voievodatului, coroana ungară a recurs la colonizarea regiunilor de frontieră cu sași și secui.
Aceștia au adus cu ei civilizația Europei apusene și în scurtă vreme au construit orașe pe modelul vestic (Sibiu, Sighisoara, Brasov), cu organizarea riguroasă a breslelor meșteșugărești. Înăsprirea dominației maghiare a provocat numeroase mișcări populare în rândul românilor, mișcări ce au culminat în anii 1437-1438 cu răscoala de la Bobîlna și în 1514 cu războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja.
Câțiva ani mai târziu, în 1541, în urma înfrângerii Ungariei de către Imperiul Otoman, Transilvania se constituie în Principat autonom. În anul 1600 se unește cu celelate două Principate românești Valahia și Moldova sub domnia lui Mihai Viteazul. Un an mai târziu Mihai Viteazul este asasinat, iar uniunea celor trei principate se destramă.
În anul 1688 Imperiul Habsburgic ocupă Transilvania și prin Pacea de la Karlowitz (1699) o înglobează în imperiu.
Înăsprirea regimului iobagiei provoacă în rândul populației din Transilvania numeroase mișcări sociale, care au culminat în 1784-1785 cu marea răscoală condusă de Horia, Cloșca și Crișan.
În 1848 ungurii au proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, promiţând românilor abolirea sclaviei în schimbul sprijinului lor împotriva Austriei. Românii şi saşii au respins oferta şi în schimb s-au ridicat împotriva statului naţional maghiar. În luptele ce au urmat în anul 1849 între unguri şi forţele austro-ruse (sprijinite de români şi saşi), republica ungară a lui Lajos Kossuth a fost reprimată. Perioada imediat următoare de guvernare militară austriacă (1849-1860) a fost numită neoabsolutismul habsburgic.
Perioada cea mai plină de speranţe pentru populaţia majoritară, adică cea română, a fost perioada liberalismului, 1860-1867. Prin revenirea la autonomia Transilvaniei şi convocarea unei diete la Sibiu, după secole de la “unirea naţiunilor privilegiate” au fost adoptate legi prin care s-a stabilit egalitatea naţiunii române din Transilvania cu fostele naţiuni privilegiate, iar limba română a devenit limbă oficială a Transilvaniei, alături de germană şi maghiară. Totuşi, în compromisul (Ausgleich) din 1867, care stabilea Monarhia austro-ungară, Viena acceptă compromisul cedării Transilvaniei Ungariei, de dragul menţinerii imperiului.
Abia în anul 1918, la sfârșitul primului război mondial aceste visuri au fost împlinite. Convocate la Alba Iulia în 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Adunările Naționale ale provinciilor Transilvania, Bucovina și Basarabia au votat, în prezența a peste 100.000 de delegați, Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România.
Semnarea Tratatului de la Trianon între Puterile Aliate (4 iunie 1920), între care şi România, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, a desemnat recunoaşterea internaţională a unirii, pe vecie, a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, hotărîtă la Alba Iulia în 1 decembrie 1918.
În cel de-al doilea război mondial, prin Tratatul de la Viena din august 1940, Germania și Italia i-au cedat Ungariei, nord-estul Transilvaniei, pentru ca abia în februarie 1947 – prin Tratatul de Pace de la Paris – să se recunoască retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei României.
În concluzie, ținutul Transilvaniei, sau Ardealul, după cum mai este cunoscut, este o regiune cu o istorie tumultoasă de-a lungul vremii, fiind situată în interiorul arcului Carpatic. În existența sa a făcut parte din Imperiul Roman, din Regatul Ungariei, respectiv din Imperiul Austro-Ungar, însă a fost și o perioadă în care a fost independent sub numele de Principatul Transilvaniei. Ținutul are în componența sa județele Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sălaj și Sibiu. Transilvania își trage numele din expresia latină Trans Silva, ce înseamnă Țara de dincolo de Păduri, datorită pădurilor dese ce acopereau munții ce o înconjoară.
Foto: www.alba24.ro
