Jocul caprei ocupă un loc deosebit între jocurile cu măști. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate morții și renașterii divinității. Capra, cunoscută în toate aşezările bucovinene, îşi subordonează de cele mai multe ori, în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje. În unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra), iar în altele animalul este singur, însoţit doar de cioban, moş şi babă.
Costumul este format dintr-un cap de capră, sculptat în lemn, având maxilarul inferior mobil pentru a putea fi tras cu o sfoară şi a clămpăni în timpul dansului. Capul este încadrat de două corniţe împodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz şi flori şi este fixat într-un băţ-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă rolul de capră este acoperită cu o ţesătură peste care sunt cusute năframe sau panglici de mătase, puse în diagonal.
În timpul dansului, capul se mișcă producând un sunet de clămpănire pe ritmul strigăturilor ciobanului, care spune: “Ța ța ța căpriță ța”. Capul dispune și de două cornițe și este fixat cu un băț ce se sprijină de pământ. Dansul caprei se realizează pe cântece de fluieraș, fiind unul extrem de energic și zvăpăiat. Ca și la jocul urșilor și la jocul caprei sunt întâlnite mai multe faze printre care îmbolnăvirea, moartea și reînvierea.
Prin aspect şi înfăţişare, capra jucată la Anul Nou este un animal simbol, o fiinţă fantastică, plină de măreţie. Obiceiul şi-a pierdut pe parcurs încărcătura sa mitică, având astăzi doar aspect de divertisment. Jocul caprei este cunoscut ca fiind numărul final, subordonându-se cetelor de căiuți și urși.
Jocul ursului, unul dintre cele mai îndrăgite dansuri de Anul Nou datorită spectaculozității, se practică şi astăzi în majoritatea satelor din Bucovina. Cultul ursului este moştenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru.
Nici costumul de urs nu se lasă mai prejos, fiind de fapt unul dintre cele mai complexe. Pregătirea lui pentru Anul Nou se face din timp și necesită multă iscusință și meticulozitate. Capul ursului este realizat dintr-o piele de miel întinsă pe un suport metalic. Aceasta se împodobește cu mărgele. Pe corp, tinerii ce întruchipează urșii poartă un cojoc gros întors pe dos sau o blană de oaie. În mână țin o bâtă cu un franj roșu. Cetele urșilor sunt formate din grupuri de 3 până la 6 personaje, în frunte cu un ursar, costumul acestuia fiind confecționat dintr-un material în care roșul este culoarea predominantă. Flăcăii își arată forța și iscusința prin ridicarea ursarului pe bâte. Dansul ursului este caracterizat de o întreagă scenetă, reprezentată de moartea ursului, reînvierea lui, rotirea în cerc și ridicarea în toiag.
Cândva, corpul mascatului era acoperit cu o blană veritabilă de urs, aspect întâlnit foarte rar în zilele noastre. În părţile Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaică formă de figurare a animalului în cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obţinerea acestui costum, se răsucesc frânghii din paie de ovăz, lungi de aproximativ 40 de metri care, în dimineaţa ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtătorului, acesta rămânând astfel echipat pe toată durata purtării costumaţiei. În trecut, se obişnuia ca dezbrăcarea mascatului să se facă în mod ritualic, costumul de paie fiind ars în faţa asistenţei.
Se pare că ursul era venerat în Bucovina mai mult decât în orice altă parte a României. Cei mai spectaculoşi urşi de Anul Nou îi întâlnim în Bosanci, Udeşti, Chilişeni, Ştirbăţ, Poieni, Boroaia şi în zona Câmpulungului, în special la Sadova şi la Fundu-Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măşti întâlnite în cetele bucovinene. Astfel, rostogolirea urşilor în cerc, bătutul şi moartea ursului, apoi învierea miraculoasă ca şi urcarea acestuia pe bata (toiag), redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, cândva, stăteau sub semnul acestui animal, capabil să învingă iarna şi să vestească primăvara. Jocul ursului este la fel de spectaculos ca și cel al căiuților fiind foarte apreciat.
Jocul cerbului. În mitologia populară românească, cerbul semnifica puritatea şi dreptatea, iar la vechii traci era simbolul soarelui. În cadrul datinilor de Anul Nou, suntem impresionați de fastuozitatea personajului. Costumul este format dintr-un cap sculptat în lemn, ce are un maxilar mobil (clămpănitor) şi trup realizat dintr-un covor decorat cu năframă. Capul este împodobit cu diverse materiale strălucitoare. În sate există unii oameni specializaţi în împodobirea cerbului, iar alţii în jocul acestui animal.
Jocul cerbului esta mai puţin practicat în zilele noastre, cerbul fiin înconjurat de moşnegi şi babe, de muzicanţi şi alte persoane fără măşti, dar îmbrăcate în costume populare tradiţionale.
Cele mai frumoase obiceiuri ale cerbului pot fi întâlnite în satele Fundu-Moldovei, Baia și Valea- Moldovei. Satul Corlata este cunoscut pentru păstrarea acestui obicei tradițional de Anul Nou. Aici întâlnim cel mai fastuos alai, care încîntă prin eleganţa jocului dar şi prin colindul de cerb care îl însoţeşte, fiind cea mai veche formă de colind din zona Bucovinei.
Jocul căiuţilor are o valoare deosebită pentru săteni, fiind unul din cele mai frumoase jocuri. Aceștia impresionează prin fast şi eleganţă. În credinţele arhaice, calul avea funcţia de a proteja gospodăriile şi bisericile de spiritele rele. De Anul Nou, dansul căiuților este foarte răspândit în satele din Bucovina, mai cunoscuți fiind căiuţi din Dolheşti, Zvoriştea, Zamoştea, Hârtop şi Fântânele.
În cadrul obiceiurilor tradiţionale de Anul Nou, jocul calului (căiuţilor) este practicat şi astăzi nu neapărat pentru semnificaţiile simbolice, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtătorii măștilor. De aceea, tinerii aleşi pentru grupurile de căiuţi trebuie să fie excelenţi dansatori, exprimând prin joc vitalitatea şi forţa exuberantă a tinereţii.
Dansul căiuților prezintă curajul și vitejia celor ce plecau să-și apere hotarele țării. Cei care îmbracă costumul de căiuți sunt dotați cu capete de cal, confecționate din lemn și îmbrăcate în pânză albă venind și cu alte elemente ornamentale (oglinzi, beteală, canafi, mirt, panglici). Capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurita la mijloc acoperită de o fustanelă din pânza alba, peste care se aplică elemente decorative (batiste, ştergare, panglici etc.). Tricolorul este întotdeauna prezent pe costumele căiuților.
Căiuții sunt grupați în cete conduse de un căpitan. Jocul acestor tineri, care intrepretează dansul căiuțiilor se desfășoară fața în față, în linie și în cerc, sub comanda căpitanului , amintindu-ne parcă de un atac cavaleresc. Sunt sate în care, asemănător alaiului caprei şi ursului se întâlneşte alaiul calului însoţit de turc, babă, moşneag şi negustor. Uneori căiuţii sunt grupaţi în cete de sine stătătoare conduse numai de un căpitan. Dar sunt şi cazuri în care căiuţii, mai puţini la număr, sunt incluşi în cete mari şi sunt subordonaţi altor personaje, ei având, în acest caz, un rol secundar.
Foto: www.tribuna.ro
